31.4 C
București
sâmbătă, 22 iunie 2024
AcasăSpecialContinua razboiul taxelor

Continua razboiul taxelor

La Onesti s-a desfasurat o sedinta extraordinara a Consiliului Local, pe ordinea de zi figurand solutionarea unor contestatii referitoare la taxa de mediu si salubritate. Sedinta a fost convocata la solicitarea consilierilor PNL si PD iar contestatiile luate in discutie au fost facute de societatile comerciale Panimon SA, Staneata SRL, Comalrid SA, Alimon SA si Alin Impex SRL Onesti.

Agentii economici si-au exprimat nemultumirea fata de impunerea taxei de mediu si salubritate, pe care o considera aberanta, nelegala, excesiva, discriminatorie si nerealista. Contestatarii au spus ca taxa respectiva se aplica doar persoanelor juridice, ba chiar numai la o parte dintre agentii economici, in timp ce alte societati comerciale, cum ar fi Termon SRL, sunt scutite de la plata. “Taxa este stabilita arbitrar si discretionar, fara criterii valide de fundamentare – se arata in contestatia depusa de SC Staneata SRL. Este un impozit direct pe forta de munca, utilizeaza drept baza de calcul fondul de salarii si nu se presteaza un serviciu direct catre platitorii acestei taxe. De asemenea, nu s-a obtinut acordul contribuabililor”.
In sprijinul contestatarilor au sarit doar consilierii PNL si PD. “Fiecare societate comerciala are propriile ei greutati iar 3% este o povara prea mare – a afirmat Mircea Cetean-Balanica, consilier PNL. Aceasta povara se va rasfrange indirect asupra tuturor cetatenilor municipiului intrucat societatile comerciale vor fi nevoite sa-si majoreze preturile si tarifele la produsele comercializate si la serviciile furnizate”.
Sapte consilieri ai Aliantei D.A. au votat pentru aprobarea contestatiilor, in timp ce restul de 12 consilieri au votat impotriva. Insa hotararea prin care a fost stabilita taxa va fi atacata in contencios atat de agentii economici nemultumiti, cat si de consilierii Aliantei PNL-PD. O parte din societatile comerciale au deschis deja actiuni in instantele de judecata iar cateva firme au si castigat procesele.
Taxa de salubritate-mediu a starnit reactii vehemente si din partea conducerii PNL Onesti. Valerian Vreme, presedintele PNL Onesti ne-a declarat: “Trebuie sa fie foarte bine studiata necesitatea unei astfel de taxe. Zona municipiului Onesti se afla intr-o recesiune continua; mai sunt foarte putini agenti economici viabili care sa reprezinte surse clare de venit la bugetul local. Daca se dovedeste ca aceasta taxa este necesara, atunci sa fie micsorata de la 3 la 1%”.
Pe de alta parte, primarul Emil Lemnaru nu vrea sa auda nici de anulare, nici de micsorare: “Daca scoatem 3% din bugetul local, il dezechilibram foarte mult. Neincasarea taxei ar insemna un minus de foarte multe miliarde de lei la buget. Numai de la Rafo ar trebui sa incasam 1,8 miliarde de lei din aceasta taxa. N-am mai avea suficienti bani pentru refacerea parcurilor si a trotuarelor, pentru sanatate sau pentru invatamant”.
Razboiul taxelor a inceput cu ani in urma la Onesti, insa prima reducere a unor taxe, respectiv cele stabilite pentru piata centrala, s-a votat abia luna trecuta, la initiativa PNL.
“Este pentru prima data cand se scad unele taxe locale intr-o sedinta de consiliu”, a precizat Valerian Vreme, presedintele PNL.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă