20.5 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSpecialConstanţa rămâne fără titlu şi în 2012

Constanţa rămâne fără titlu şi în 2012

Constanţa rămâne cu cele şase titluri naţionale câştigate în anii ’90. Reprezentanta Constanţei în Superliga de rugby, RCJ Farul, nu a reuşit să urce nici măcar pe podiumul competiţiei în actuala stagiune. Marinarii au jucat finala mică a întrecerii împotriva celor de la Steaua, formaţie în faţa căreia câştigaseră de două ori, în play-off.

La fel ca în semifinala cu Timişoara, când au cedat inexplicabil, meciul cu Steaua a fost pierdut categoric. Farul a cedat cu scorul de 20-36, un joc în care a făcut greşeli cât pentru trei meciuri. Astfel, constănţenii ratează podiumul şi trebuie să mai aştepte un an pentru a ajunge la titlul cu numărul şapte. Adevărat este şi faptul că gruparea de pe litoral nu îşi propusese în acest sezon să cucerească titlul, obiectivul declarat la startul sezonului fiind accederea în semifinalele întrecerii.

R.C.J. Farul mai are şanse la un trofeu în 2012, dar este vorba de Cupa României, o competiţie în care drumul către succes este unul mult mai scurt.

Noua campioană a României la rugby este RCM Universitatea Timişoara. Bănăţenii au învins Baia Mare cu scorul de 16-6. Printre noii campioni se află şi fostul căpitan al echipei de pe litoral, Daniel Carpo.  

Cele mai citite

“Nu fac alte comentarii până la finalizarea anchetei”, susține fostul general Coldea

Florian Coldea, general în rezervă și fost prim-adjunct al directorului SRI, s-a prezentat în dimineața de luni, 27 mai, la un sediu de poliție...

“Nu fac alte comentarii până la finalizarea anchetei”, susține fostul general Coldea

Florian Coldea, general în rezervă și fost prim-adjunct al directorului SRI, s-a prezentat în dimineața de luni, 27 mai, la un sediu de poliție...

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit cu generalul Petraeus, fost director al CIA

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, fost ministru al Apărării, s-a întâlnit cu David Petraeus, fost director al CIA. Întâlnirea a avut loc la București, la sediul...
Ultima oră
Pe aceeași temă