6 C
Bucharest
Wednesday, 6 December 2023
HomeSpecialConfederatiile sindicale se pregatesc de fuziune

Confederatiile sindicale se pregatesc de fuziune

Patru mari confederatii negociaza conditiile realizarii unei fuzionari in cadrul unei structuri sindicale nationale care va fi denumita Confederatia Generala a Muncii. Liderii de la Blocul National Sindical, CNSLR-“Fratia”, Confederatia Sindicatelor Democratice din Romania si “Meridian” considera ca aceasta fuziune este necesara, motivata fiind de contextul international (fiind deja anuntata contopirea celor doua organizatii sindicale europene – Confederatia Sindicatelor Libere si Confederatia Mondiala a Muncii), dar si de dezvoltarea companiilor transnationale. Referitor la data la care se va realiza aceasta fuziune, Iacob Baciu, liderul CSDR, a afirmat: “Este o problema care va necesita ceva timp, fiind vorba de definitivarea statutului CGM, de stabilirea functiilor de conducere, precum si de votul reprezentantilor sindicalistilor din congres, insa de principiu lumea este de acord”.
CNS “Cartel ALFA” nu a participat la negocierile de fuziune, liderii acesteia argumentand ca “istoricul implicarii CNSLR-“Fratia” in politica ne determina sa fim rezervati fata de aceasta organizatie sindicala”, insa accepta discutii cu celelalte confederatii.

Cele mai citite

Naționala României, umilită de echipa Danemarcei cu 39-23, e în grupele principale ale Campionatului Mondial de handbal feminin

Naţionala României a fost umilită de echipa Danemarcei cu scorul de 39-23 (21-10), marţi seara, la Herning (Danemarca), în ultimul său meci din Grupa...

Dan Tanasă (AUR): “Umilința Schengen continuă”

Senatorul Dan Tanasă (AUR) consideră că, prin neluarea în discuție a primirii României în Schengen, "umilința Schengen continuă". Dan Tanasă face acest comentariu după cel...

Ce este și cum arată “lerul” – Puțină lume știe ce reprezintă și la ce era utilizat în trecut

Ce este și cum arată "lerul" - Puțină lume știe ce reprezintă și la ce era utilizat în trecut
Ultima oră
Pe aceeași temă