13 C
București
duminică, 13 octombrie 2024
AcasăSpecialConcert în onoarea lui Iohannis, organizat de Ambasada Italiei

Concert în onoarea lui Iohannis, organizat de Ambasada Italiei

Preşedintele ales, Klaus Iohannis, a participat, vineri seară, la un concert organizat în onoarea sa la Sibiu de Ambasada Italiei la Bucureşti şi Institutul Italian de Cultură din România, informează Mediafax.

Concertul, organizat la Biserica parohială romano-catolică "Sf. Treime”, din Sibiu, a început, vineri, la ora 19.00, iar cu câteva minute înainte Klaus Iohannis a ajuns la biserică împreună cu soţia sa, Carmen.

La sosire, Iohannis a fost aplaudat de câteva zeci de persoane aflate în Piaţa Mare a oraşului, iar un bărbat din mulţime i-a strigat să mute capitala ţării la Sibiu.

Preşedintele ales a intrat în biserică pe una dintre uşile laterale, la uşa principală fiind înghesuială din cauza persoanelor care încercau să intre la eveniment.

Odată intrat în biserică, Iohannis a luat loc în primul rând, alături de soţia sa Carmen şi de primarul interimar al Sibiului, Astrid Fodor.

După aproximativ o oră şi jumătate, evenimentul s-a încheiat, iar la plecare Iohannis a declarat că i-a plăcut foarte mult.

"A fost un concert foarte frumos. Mă bucur că am putut să fiu la Sibiu în această seară”, a declarat Iohannis.

Întrebat dacă are emoţii pentru ziua de duminică, Iohannis a râs şi a plecat fără să mai spună ceva.

Biserica în care a avut loc concertul este cea în care Klaus Iohannis obişnuia să meargă duminică la slujbă şi este situată în imediata apropiere a Primăriei Sibiu, având intrarea principală în Piaţa Mare a oraşului.

Cele mai citite

România învinge Cipru cu 3-0 în deplasare în Liga Națiunilor și conduce grupa din care face parte

Naţionala de fotbal a României a învins echipa Ciprului cu scorul de 3-0 (3-0), sâmbătă seara, pe AEK Arena din Larnaca, în Grupa a...

România învinge Cipru cu 3-0 în deplasare în Liga Națiunilor și conduce grupa din care face parte

Naţionala de fotbal a României a învins echipa Ciprului cu scorul de 3-0 (3-0), sâmbătă seara, pe AEK Arena din Larnaca, în Grupa a...
Ultima oră
Pe aceeași temă