32.1 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSpecialConcert de filarmonică într-un sens giratoriu din Timișoara

Concert de filarmonică într-un sens giratoriu din Timișoara

Aproximativ 3.000 de spectatori au urmărit un spectacol de excepție susținut, sâmbătă seară, de Filarmonica "Banatul" într-un sens giratoriu din Timişoara, iar în fața publicului au defilat o limuzină de epocă, un tramvai tras de cai, dar și o "ambulanță culturală".

Primarul din Timișoara, Nicolae Robu, a fost cel care a deschis spectacolul Filarmonicii "Banatul" susținut în sensul giratoriu din Piaţa Bălcescu din oraş, el spunând că Timișoara are resurse să organizeze astfel de evenimente.

"Timișoara are resurse să organizeze asemenea manifestări. Nu am vrut să văd desfășurătorul pentru că am vrut să fie o surpriză și pentru mine. Domnul Gârboni (Ioan Gârboni, directorul Filarmonicii – n.r.) are o imaginație bogată. Nu știu unde ați mai văzut un concert într-un sens giratoriu", a spus primarul, citat de Mediafax.

Spectacolul, care a adunat aproximativ 3.000 de oameni în sensul giratoriu și care a durat o oră, a fost deschis de Josef Kappl, unul din componenții trupei "Pasărea Rock". Acesta și-a făcut apariția într-o limuzină de epocă, decapotabilă, cântând. Apoi, un tramvai tras de cai a fost adus în Piața Bălcescu, iar din tramvai Mircea Baniciu a cântat celebra melodie "Hei, tramvai".

A urmat un moment Rossini, apoi studenți de la Conservatorul din Timișoara au adus în prim-plan un fragment din "My fair lady". După o piesă cântată la oboi, "Ambulanța culturală" – o autosanitară model vechi – a intrat în scena improvizată. Nu au lipsit un moment Vivaldi, dar nici proiecții video spectaculoase pe clădirile din Piața Nicolae Bălcescu, acolo unde s-a desfășurat ineditul concert. Publicul, care a urmărit spectacolul pe scaune aşezate pe iarbă sau pe asfalt, a fost încântat şi de un moment de jazz, urmat de un fragment din "Cavaleria Rusticana".

"Am și alte idei de spații în care vreau să fac concerte, nu vreau să mă repet. M-am gândit că acesta e un loc ce arată bine. Concertul a conținut un tramvai tras de cai, Baniciu care a cântat din tramvaiul tras de cai, Kappl din limuzină, totul s-a întâmplat pe iarbă", a spus directorul Filarmonicii ”Banatul”, Ioan Gârboni.

Înainte de finalul concertului, Ioan Gârboni i-a smuls primarului Nicolae Robu promisiunea că în luna octombrie va finanța organizarea unui nou concert al Filarmonicii din Timișoara în intersecția Michelangelo, care a fost deschisă circulației sâmbătă.

Concertul extraordinar al Filarmonicii "Banatul" a făcut parte din programul Festivalului Artelor, aflat la prima ediție.

Cele mai citite

Robert Cazanciuc a lansat o carte despre Constituție pentru copii și tineri

Senatorul social-democrat Robert Cazanciuc şi-a exprimat speranţa, sâmbătă, la lansarea volumului său "Constituţia pentru copii şi tineri… de toate vârstele", că acesta va crea...

Mama lui Michelle Obama, Marian Robinson, a murit la 86 de ani

Marian Robinson, mama fostei Prime Doamne a SUA, Michelle Obama, a murit la 86 de ani, scrie BBC. Într-o declarație, familia ei a precizat că...

Contracte plătite din BANI PUBLICI de primăria PSD-istului Sorin Cîrjan către un membru fidel de partid

Un nou scandal zguduie administrația locală din Râmnicu Sărat, dezvăluind legături strânse între primarul PSD Sorin Cîrjan și unul dintre oamenii săi de...
Ultima oră
Pe aceeași temă