18 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialCombinația alcool-tutun, criminală pentru sănătate

Combinația alcool-tutun, criminală pentru sănătate

Consumul simultan de țigări și băuturi alcoolice reprezintă un „cocteil“ extrem de periculos, care multiplică riscul de dezvoltare a cancerului bucal, laringian sau faringian prezentat de fiecare dintre cele două activități, atât de apreciate de numeroase persoane, avertizează ziarul „Le Figaro“.

Două treimi din cancerele de acest tip din Franța sunt cauzate de asocierea celor două elemente toxice, arată datele statistice. De aceea, „ideal ar fi ca măcar să se reducă, dacă nu să se oprească total, consumul de alcool și fumatul“, a explicat stomatologul Loredana Rădoi, cercetător la Universitatea Paris Descartes. Ea a publicat recent un studiu referitor la acest subiect, în revista BioMedcentral Cancer, împreună cu un colectiv de specialiști de la Institutul de cercetări în domeniul cancerului ORL. „Singur, alcoolul este un factor de risc destul de redus și poate fi considerat chiar zero pentru cei care îngurgitează doar cantități mici“, a afirmat medicul.

Pentru cei care consumă sporadic alcool pericolul de a se îmbolnăvi din această cauză de cancer bucal este de numai 0,3%. 

Tutunul este mai dăunător, 13% din fumători putând face un cancer ORL din acest motiv. „Spre deosebire de alcool, cantitatea de tutun nu are niciun rol, riscul crește inclusiv la un mic fumător, dar perioada practicării acestui obicei constituie un factor de multiplicare“, a menționat doctorul Loredana Rădoi, citată de Agerpres. Situația se schimbă însă dramatic dacă se asociază cei doi factori, riscul de îmbolnăvire din această cauză ajungând la 75% pentru bărbați și 45% pentru femei. Pentru a înțelege aceste diferențe, „vor trebui analizați și alți factori de risc la femei, cum ar fi hormonii, infecțiile cu papilonavirus sau elemente profesionale“, a declarat spe-cialista.  Asocierea dintre alcool și tutun sporește considerabil riscurile de îmbolnăvire pentru că „alcoolul provoacă o vasodilatare la nivelul mucoaselor și are un efect iritant local care facilitează pătrunderea substanțelor toxice generate de fumat“, au constatat cercetătorii.

Cu surprindere, ei au observat că obezitatea subiecților a avut un efect protector, care s-ar putea datora „unei diluări în grăsime a substanțelor cancerigene, care sunt liposolubile“.   

Cele mai citite

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...

Mesaje de Florii 2024 // Cele mai frumoase urări pe care le puteți face sărbătoriților

Mesaje de Florii 2024// Duminica Floriilor este celebrată cu o săptămână înainte de Paște, adică pe 28 aprilie, și este un prilej de sărbătoare...
Ultima oră
Pe aceeași temă