22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecial#Colectiv. FOTO. Constanța – cel mai mare protest de la Revoluție

#Colectiv. FOTO. Constanța – cel mai mare protest de la Revoluție

Constănțenii au ieșit în număr record în stradă. Câteva sute de persoane s-au strâns în centru, iar de acolo au plecat în marș pe principalele bulevarde din municipiu. 

La un moment dat, în coloană se aflau circa 5.000 de persoane. Este cel mai mare număr de persoane care protestează pe străzile din Constanța, de la Revoluție încoace. Aceștia au scandat pe tot parcursul drumului „Ieşiţi din casă, dacă vă pasă!”, „Veniţi cu noi!” și ”Constanţa e trează. Constanţa protestează“.

Coloana s-a oprit în fața restaurantului Beirut, acolo unde, acum un an și jumătate, trei fete și-au pierdut viața într-un incendiu, o tragedie care a prevestit parcă ceea ce s-a întâmplat în Colectiv.

Protestarii au postat pe rețele de socializare cerințele:

1. Vrem anchetă rapidă, corectă şi transparentă în investigarea tragediei! Vrem să li se comunice cetăţenilor rezultatul anchetei.

2. Vrem demisii ACUM! Vrem demisia Primarului Sectorului 4, Cristian Popescu „Piedone” şi a Vicepremierului Gabriel Oprea! Vrem demisia Ministrului Sănătăţii Nicolae Bănicioiu! Vrem demisia şefului Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă!

3. Vrem ca toţi cei care au participat la operaţiunile de salvare să poată vorbi liber, fără să fie ameninţaţi!

4. Vrem revizuirea de urgenţă a planurilor de intervenţie pentru situaţii de urgenţă, pentru incendii şi pentru cutremure, care în Bucureşti ar putea produce zeci de mii de victime! Activităţile comerciale în clădiri neconsolidate şi care prezintă risc de prăbuşire trebuie interzise!

5. Vrem ca toate cluburile, pub-urile, restaurantele din ţară care găzduiesc evenimente similare să fie verificate în regim de urgenţă pentru a se asigura că deţin infrastructura necesară în caz de incendiu. Vrem ca utilizarea materialelor fono- şi termoizolante care nu sunt ignifuge să fie interzisă!

6. Vrem minim 10% din PIB pentru sănătate, acest procent fiind media europeană a finanţării pentru acest domeniu!

7. Vrem să nu se mai închidă spitale, ci, dimpotrivă, să se construiască altele noi! Vrem ca personalul să fie bine remunerat şi instruit, atât medicii cât şi auxiliarii! Vrem demisii la vârful Ministerului Sănătăţii pentru amânarea dării în folosinţă a Unităţii Moderne pentru Arşi de la Spitalul Floreasca!

8. Vrem echipament modern pentru pompieri şi pentru toţi cei care lucrează DIRECT pentru salvarea oamenilor! Vrem ca salariile lor să crească, iar condiţiile lor de lucru să le fie îmbunătăţite.

9. Vrem introducerea în programa şcolară obligatorie, clasele I-XII, a Educaţiei Comunitare, care să cuprindă instrucţie de prim ajutor, exerciţii pentru situaţii de urgenţă (cutremure, incendii, inundaţii), educaţie rutieră şi de prevenire a incendiilor!

10. Vrem simplificarea şi clarificarea cadrului legislativ privind funcţionarea spaţiilor comerciale, în acest moment plin de lacune, neclarităţi şi neconcordanţe. Responsabilităţile trebuie să fie clare, la fel şi sancţiunile. Vrem să nu mai fim minţiţi şi umiliţi de către cei care au putere politică şi administrativă. Nimic nu va mai fi la fel. Ne vedem în stradă

Cele mai citite

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

ANCOM: Veniturile raportate de sectorul telecom din România au stagnat la 3,4 miliarde de euro, în 2023

Numărul utilizatorilor de Internet fix care au ales servicii prin fibră optică a ajuns la cinci milioane, la finele anului 2023, în creştere cu...

Ce pensie va avea Traian Băsescu, după ce și-a pierdut îndemnizația de fost președinte

Traian Băsescu a rămas fără îndemnizația de fost președinte în 2022. Astfel, acum va încasa doar pensie de europarlamentar. Fostul președinte liberal nu mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă