14.7 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialCod galben de ploi, vijelii și grindină pentru 36 de județe

Cod galben de ploi, vijelii și grindină pentru 36 de județe

Codul galben de vreme rea intră în vigoare vineri dimineață, la ora 9.00 și erste valabil pânăsâmbătă la ora 23.00

Din dimineaţa zilei de vineri, 30 mai până în noaptea de sâmbătă spre duminică (31 mai / 1 iunie), vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în sudul, estul şi centrul ţării şi în toată zona montană. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi izolat 50…60 l/mp.

Știre în curs de actualizare

 

Cele mai citite

SUA condamnă adoptarea finală de către parlamentul georgian a legii privind influenţa străină

Statele Unite(SUA) au "condamnat" marţi adoptarea finală de către parlamentul georgian a unei legi privind influenţa străină, în ciuda multiplelor demonstraţii şi avertismente din...

Dănuț Coman, prezentat oficial la FC Argeș! Primele declarații ale noului președinte

Fostul portar Dănuţ Coman a declarat, marţi, în conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial în funcţia de preşedinte al echipei de...

Ciolacu anunță că se modifică plafonul de la care se impozitează pensiile

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat, luni, că de la 1 septembrie, odată cu recalcularea pensiilor, se va modifica şi plafonul peste...
Ultima oră
Pe aceeași temă