14.3 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăSpecialChişinău: criza politică creşte riscul unor confruntări de stradă între manifestanţi

Chişinău: criza politică creşte riscul unor confruntări de stradă între manifestanţi

Moldovenii de peste Prut ies din nou miercuri în stradă – unii, mobilizați de platforma civică “Demnitate și Adevăr” pentru a-i cere președintelui Nicolae Timofti să nu nominalizeze în funcția de premier un candidat emanat de majoritatea pestriță creată în parlament, alții, mobilizați de Partidul Democrat, pentru a-l presa pe șeful statului să fie de acord cu candidatura ce urmează a fi propusă de această majoritate parlamentară, controlată de democrați, scrie Deutsche Welle, apreciind că în acest context la Chișinău există pericolul de confruntare între manifestanții celor două tabere.

Marți dimineață, membri și simpatizanți ai platformei “Demnitate și Adevăr” s-au adunat în fața sediului președinției, cerându-i șefului statului să desemneze un candidat integru la funcția de prim-ministru, aminteşte Agerpres. ”Domnule Timofti, noi venim pentru a vă susține și a vă îndemna să desemnați un candidat capabil să scoată țara din impas. Ieșiți în fața poporului, veniți alături de el. Veți avea sprijinul oamenilor, dacă veți da dovadă de curaj, dacă veți demonstra că sunteți cu poporul” — a fost îndemnul adresat președintelui de către liderului acestei platforme, Andrei Năstase.

Ulterior, manifestanții au protestat, pe rând, în fața sediilor partidelor care au constituit luni majoritatea parlamentară. Sute de polițiști au fost mobilizați în fața sediului Partidului Democrat (PD). Organizatorii acțiunii de protest au chemat toți cetățenii Republicii Moldova, miercuri, la ora 10.00, în centrul capitalei, la o amplă acțiune de protest, pentru a împiedica preluarea funcției de premier de către grupările oligarhice care și-au subordonat justiția și care controlează majoritatea fluxurilor financiare. ”Prin minciună, fraudă și corupție, prin cumpărarea la duzină a mercenarilor din diferite partide, gruparea în cauză a încropit o ‘majoritate parlamentară’ lipsită de legitimitate și reprezentativitate, decredibilizată, care vrea cu orice preț să pună mâna pe întreaga putere din statul uzurpat!”, se arată în apelul organizatorilor protestului, potrivit Deutsche Welle.

De partea cealaltă, PD și-a mobilizat marți activiștii din teritoriu, iar presa scrie că miercuri aceștia vor fi aduși la Chișinău, în fața sediului președinției, pentru a face presiuni asupra președintelui Timofti să nominalizeze candidatul agreat de democrați pentru funcția de premier.

Liderul PD, Marian Lupu, a anunțat luni seară formarea unei majorități parlamentare din care fac parte 56 de deputați din cei 101 ai legislativului. Potrivit liderului democrat, este vorba de deputații PD, PL (Partidul Liberal), un grup de deputați ai PLDM (Partidul Liberal Democrat) și de cei 14 parlamentari foști comuniști. Marian Lupu a precizat totodată că până miercuri va fi anunțat și numele candidatului pentru funcția de prim-ministru. Deutsche Welle notează în context că o recentă hotărâre a Curții Constituționale îl obligă pe șeful statului, în cazul existenței în parlament a unei majorități absolute, să desemneze la funcția de premier candidatul propus de această majoritate. În lipsa unei ‘majorități formalizate’, însă, numele candidatului rămâne la discreția șefului statului.

Luni seară, la consultările avute cu PD, PLDM și PL, președintele Nicolae Timofti a reiterat că, ”în timpul procedurii de selectare a unui candidat la funcția de prim-ministru, partidele și grupurile parlamentare trebuie să țină cont de hotărârea Curții Constituționale din 22 aprilie 2013, potrivit căreia orice mandat politic trebuie să se bazeze pe standarde ridicate în materie de integritate”, subliniind că ”este contrar principiilor statului de drept numirea în funcții de conducere a persoanelor asupra cărora planează suspiciuni de integritate”.

Analiștii politici au sesizat, conform aceleiași surse, că ‘declarația de majoritate’ transmisă luni șefului statului nu întrunește cerințele stipulate în recenta hotărâre a Curții Constituționale, întrucât aceasta nu a fost semnată de toți cei 56 de deputați dispuși să facă parte din ‘majoritate’, ci doar de patru din ei, care au semnat în numele grupurilor din care fac parte. Președintele Timofti le-a reamintit deputaților că ‘majoritatea parlamentară trebuie formalizată, nu declarată’. Aceasta înseamnă, potrivit analiștilor, că ‘declarația de majoritate’ trebuia să conțină numele fiecărui semnatar și semnătura, precum și numele candidatului pentru funcția de prim-ministru, astfel încât să fie exclusă posibilitatea schimbării candidaturii în intervalul dintre ‘constituirea majorității” și nominalizarea de către șeful statului.

În opinia analistului politic Alexei Tulbure, ‘prin acceptarea candidaturii venite din partea ‘majorității’ lui Plahotniuc (controversatul oligarh care este finanțatorul PD — n.n.), Timofti și-ar încălca jurământul constituțional, adică ar pune în pericol Constituția, legile statului, democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova.

În presa de la Chișinău circulă speculații conform cărora PD ar fi renunțat la ideea de a-l înainta pe Vlad Plahotniuc la funcția de premier și că viitorul candidat ar putea fi actualul șef al parlamentului, democratul Andrian Candu.

 

Cele mai citite

Cazurile AEGEK și SIVECO, aproape să îngroape ministerul lui Adrian Câciu! Guvernul scoate de la saltea 300 de milioane de lei

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, condus de Adrian Câciu, se confruntă cu posibilitatea un blocaj financiar semnificativ din cauza unei serii de sentințe...

Candidatul independent la Casa Albă Robert Kennedy Jr. se plânge că a fost exclus din dezbaterea televizată Biden-Trump

Candidatul independent la Casa Albă Robert Kennedy Jr. s-a plâns organismului responsabil de buna desfăşurare a campaniei electorale că a fost exclus din dezbaterea...

Dispută Brazilia-Israel: Președintele Lula da Silva și-a revocat ambasadorul de la Tel Aviv

Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva l-a revocat pe ambasadorul său în Israel și l-a trimis în calitate de reprezentant special la Geneva,...
Ultima oră
Pe aceeași temă