17.2 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialChina susține că Microsoft nu prezintă datele în mod transparent

China susține că Microsoft nu prezintă datele în mod transparent

Compania americană Microsoft este vizată de o anchetă a unei autorități de reglementare antitrust din China pentru faptul că nu ar fi fost transparentă în privința furnizăii datelor despre vânzările de software pe piața chineză.

"După mai multe întâlniri la nivel înalt, Microsoft şi-a arătat disponibilitatea de a respecta legislaţia chineză şi de a colabora cu autorităţile care se ocupă de investigaţie", a declarat şeful Administraţiei de Stat pentru Industrie şi Comerţ, Zhang Mao, scrie Mediafax.

El a adăugat că ancheta este în defăşurare, iar rezultatele vor fi făcute publice în scurt timp. De asemenea, Zhang a precizat că această anchetă împotriva Microsoft face parte dintr-o o serie de nouă procese deschise în acest an de către autoritatea antitrust împotriva unor companii din sectoare ca telecomunicaţiile, asigurările, turismul sau IT.

Deschiderea investigaţiei asupra gigantului american din industria IT vine pe fondul altor procese importante intentate de autorităţile chineze unor companii din străinătate, cum ar fi producătorul de chipuri Qualcomm şi cel german de automobile Mercedes-Benz, deţinut de Daimler. Aceste investigaţii au determinat apariţia unor noi temeri în legătură cu politica protecţionistă a Chinei, mai arată sursa citată.

Autoritatea de reglementare antitrust a anunţat, la începutul lunii august, că suspectează Microsoft de încălcarea legii anti-monopol a Chinei de peste un an. Atunci, oficialii chinezi au acuzat probleme în legătură cu autentificarea documentelor pentru sistemul de operare Windows şi programul Microsoft Office.

Cele mai citite

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...

„Libertate” deschide ediția 2024 a Festivalului de Film Românesc în Israel

„Un adevărat tur de forță al cinematografiei românești în Israel” – astfel a caracterizat directorul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv evenimentul cel...

Ministrul Bogdan Ivan anunță lansarea platformei #nofake pentru raportarea conținutului deepfake

Românii pot raporta conţinutul inadecvat pe care îl văd pe reţelele de socializare pe platforma „#nofake”, a anunţat vineri ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării,...
Ultima oră
Pe aceeași temă