29.5 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialCererea DNA de redeschidere a urmăririi penale față de Vâlcov, ADMISĂ

Cererea DNA de redeschidere a urmăririi penale față de Vâlcov, ADMISĂ

Solicitarea DNA de redeschidere a urmăririi penale în cazul fostului ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, a fost admisă de magistrații Tribunalului Olt, scrie Agerpres

De asemenea, se va reîncepe urmărirea penală și în cazul fostului primar al municipiului Slatina, Minel Prina, președintelui Consiliului Județean (CJ) Olt, Paul Stănescu și vicepreședintelui CJ, Marius Oprescu, precum și altor cinci persoane, oameni de afaceri, acuzați de fapte de corupție. 

Soluția pronunțată de Tribunalul Olt este definitivă.

DNA a solicitat în luna iulie redeschiderea urmăririi penale față de fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov și celelalte opt persoane acuzate de fapte de corupție.

Citește și: Darius Vâlcov, urmărit penal într-un al TREILEA dosar. Care sunt acuzațiile DNA

Avocatul Ion Vedere, apărător al Andrei Bărbulescu, a explicat săptămâna trecută faptul că procurorii cer redeschiderea urmării penale într-o cauză soluționată anterior cu neînceperea urmăririi penale, ce a avut în vedere o sesizare făcută de fostul deputat Nicolae Stan. Acesta a depus, în 2012, o sesizare împotriva mai multor politicieni și oameni de afaceri din județul Olt, în care erau 16 puncte de acuzare, printre care și unele referitoare la contracte de concesiune încheiate de Primăria Slatina cu diferite firme.

În urmă cu trei ani, fostul deputat de Olt, Nicolae Stan, fost primar al comunei Colonești, a reclamat la DNA fapte de corupție în legătură cu contracte de concesiune a unor servicii, achiziții, contracte de execuție lucrări, sponsorizări încheiate de primăria Slatina, în perioada în care Darius Vâlcov a fost primar, cu firme ale oamenilor afaceri Cristian Tomescu, Bogdan Langa, Laurențiu Șerban și Ovidiu Ramba etc.

Citește și: Noul dosar VÂLCOV. Cine l-a înfundat definitiv pe fostul ministru PSD

DNA Craiova a emis ordonanță de netrimitere în judecată la sesizările și reclamațiile lui Nicolae Stan. Acesta a atacat ordonanța procurorilor la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanță care în 2014 a respins plângerea formulată de Nicolae Stan și l-a obligat pe acesta la plata a 50 de lei cheltuieli de judecată.

Cele mai citite

Avioanele militare ale României se antrenează prin zboruri la înălțimi mici

Avioanele militare ale României se antrenează prin zboruri la înălțimi mici, anunță un comunicat de presă difuzat pe internet de Statul Major al Forțelor...

Meniul la prânzul din familia Ceaușescu

Despre meniul familiei Ceaușescu s-au spus multe. Ba că era unul elitist, alcătuit din delicatese, ba dimpotrivă, că era unul simplu. În continuare...

Peste 30.000 de turiști sunt prezenți în acest weekend pe litoralul românesc

Peste 30.000 de turiști sunt prezenți in acest weekend pe litoralul românesc, gradul de ocupare a hotelurilor fiind de peste 60%. Secretarul general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă