Sub mâna de fier a lui Robert Mugabe, în funcţie din decembrie 1987, inflaţia a crescut atât de mult în Zimbabwe, încât în 2009 guvernul a emis bancnote în valoarea de 50 de miliarde (cu o astfel de bancnotă se puteau cumpăra două pâini), iar rata şomajului a ajuns la 85 %. În 2008, Mugabe a acceptat să se organizeze alegeri, dar a fost clar pentru toată lumea că le va valida numai dacă le va câştiga. În timp ce populaţia e măcinată de foamete şi de boli – cei mai mulţi oameni câştigă sub un dolar pe zi -, Mugabe a devenit atât de paranoic cu privire la securitatea sa, încât a ajuns să îşi plătească gărzile de corp cu 5000 de dolari pe zi.
Omar Hassan Ahmad al-Bashir, unul din cei mai temuţi dictatori africani, este preşedinte al Sudanului din 1989, când a venit la putere în urma unei lovituri nesângeroasă care a demis guvernul primului-ministru Sadiq al-Mahdi. În martie 2009, Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare pe numele lui al-Bashir, acuzându-l de crime de război şi crime împotriva umanităţii prin contribuţia sa la tragedia din Darfur. Curtea Penală Internaţională l-au acuzat de “uciderea, exterminarea, violare, torturarea şi deplasarea forţată a unui număr mare de civili, şi de jefuirea proprietăţilor lor.” În urma acestei campanii militare, Bashir a fost acuzat de strămutarea a 2,7 milioane de persoane din casele lor din anul 2003 până astăzi. În ianuarie, sudanezii autonomi din sud au votat pentru separarea definitivă a regiunii de restul teritoriului sudanez. Referendumul necesită voturi aprobatoare din partea a cel puţin 60 la sută din electorat.
Generalul Idriss Déby este preşedintele Ciadului din 2 decembrie 1990, una din cele mai corupte ţări din lume, conform publicaţiei Forbes. În anul 2008, Statele Unite au importat petrol în valoare de 3 miliarde de dolari din Ciad, dar situaţia populaţiei nu s-a îmbunătăţit deloc în acel an, ba dimpotrivă, drepturile omului au avut de suferit după ce rebelii susţinuţi de Sudan au încercat să îl răstoarne pe Déby. Armata lui Déby a fost acuzată că a înregimentat soldaţi copii, iar Freedom House a acordat Ciadului nota şase la capitolul respectarea drepturilor omului, pe scară 1- 7, unu fiind nota cea mai mare.
Abdelaziz Bouteflika conduce destinele Algeriei din 27 aprilie 1999, după ce a câştigat alegerile cu 94 % din voturi. Bouteflika a candidat independent, însă susţinerea armatei şi procentajul zdrobitor al alegerilor i-au adus în mod justificat acuzaţii de fraudă din partea contracandidaţilor. În primul mandat, care a durat până în 2004, Bouteflika a lansal planuri de reabilitare economică, a reluat relaţiile internaţionale după aproape un deceniu de izolare – prezidând Uniunea Africană în 2000 – şi a contribuit la eforturile de pace dintre Eritreea şi Etiopia, precum şi la cele din regiunea Marilor Lacuri Africane.
În ciuda acestor aspecte pozitive, Bouteflika a condus Algeria ca un dictator, menţinând starea de urgenţă impusă în 1992 din timpul războiului civil. Recentele revolte din Algeria, inspirate de revoluţiile din Tunisia şi Egipt, au fost îndreptate împotriva lui Bouteflika şi a guvernului condus de acesta.
Teodor Obiang Nguema, unul din cei mai feroce dictatori din lume, a pus mâna pe putere în Guineea Ecuatorială acum 30 de ani, când l-a răsturnat şi executat pe unchiul său, Francisco Macías, după o sângeroasă lovitură de stat. În anul 1982 Teodor a modificat constituţia şi a fost reales în funcţie pentru un mandat de şapte ani, după care a fost reales în 1998, fiind unicul candidat. Despre gradul dictaturii din Guineea Ecuatorială vorbesc precentele realegerii lui Teodor în funcţia de preşedinte: 98 % din voturi în 1996 şi 2002 şi 97% în 2009, când a fost acuzat de fraudă şi intimidare.
Isaias Afewerki este primul şi actualul preşedinte al statului Eritreea, o micuţă ţară africană cu deschidere la Marea Roşie. Sub conducerea lui Isaias, care a venit la putere în 24 mai 1993, Eritreea a fost catalogat de Human Rights Watch drept un stat închisoare. În noiembrie acelaşi an, Afewerki a ordonat arestarea mai multor veterani de război pentru că au protestat din cauza condiţiilor dificile de trai din cazărmile militare. Singura organizaţie pentru drepturile omului care funcţiona în Eritreea a fost interzisă, iar în 1997 dictatorul a ordonat închiderea tuturor companiilor străine care activau în ţară. În 2009, sute de refugiaţi au fost repatriaţi cu forţa din Libia, Malta şi Egipt, iar la sosirea în ţară au fost arestaţi şi torturaţi de regimul lui Afewerki.
Yahya Jammeh a devenit preşedinte în Gambia în 1994, la vârsta de 29 de ani, după ce a condus o lovitură de stat sângeroasă în care l-a înlăturat cu armata pe preşedintele Dawda Jawara. Jammeh s-a remarcat prin restrângerea drastică a drepturilor presei, printr-un masacru datat în anul 2000, când 12 studenţi şi un jurnalist au fost ucişi în timpul unor proteste şi prin legile împotriva homosexualilor. În 2008 Jammeh a anunţat că guvernul său va introduce o legislaţie care să stabilească norme împotriva homosexualilor „mai stricte decât cele din Iran”, şi că va “taia capul” oricărei persoane gay sau lesbiene din ţară.
Moammar al-Gaddafi este cel mai longeviv dictator african. A ajuns la putere când avea doar 27 de ani, în urma unei lovituri de stat date în 1969, în oraşul Benghazi din vestul ţării. Mai multe despre dictatorul căruia în ultimele zile i se clatină fotoliul prezidenţial, citiţi aici.
