25.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecial"Cei 50 de la Fukushima" ştiu că sunt într-o misiune sinucigaşă

“Cei 50 de la Fukushima” ştiu că sunt într-o misiune sinucigaşă

Mesajele înduioşătoare trimise acasă de muncitorii care au rămas la centrala nucleară de la Fukushima în încercarea de a preveni o catastrofă nucleară dezvăluie că aceştia ştiu că se află într-o misiune sinucigaşă, scrie cotidianul britanic Daily Mail, citat de Agerpres.

Unul dintre cei “50 de la Fukushima”, aşa cum au fost numiţi cei rămaşi pentru a remedia situaţia la centrală, susţine că el şi colegii săi îşi acceptă cu stoicism soarta “ca o condamnare la moarte”. Un alt muncitor, după ce a absorbit o doză aproape letală de radiaţii, i-a spus soţiei sale: “Te rog să continui să trăieşti bine, eu nu pot fi acasă pentru un timp”.

Nivelul radiaţiilor la intrarea în centrală este atât de mare încât lucrătorii fie vor muri în curând, fie vor suferi de boli teribile în anii următori.

Experţii susţin că uniformele etanş pe care le poartă cei rămaşi sunt de prea puţin ajutor pentru a preveni contaminarea.

Grupul a rămas în urmă, după ce 700 de colegi au părăsit centrala atunci când nivelul radiaţiilor a devenit prea periculos.

Chiar dacă identităţile lor nu au fost dezvăluite, experţii au declarat că aceştia sunt tehnicieni din prima linie şi pompieri, care cunosc cel mai bine centrala.

Se crede că s-au oferit în general să rămână bărbaţii mai în vârstă deoarece aceştia au deja copii, în timp ce lucrătorii tineri ar putea deveni infertili ca urmare a dozelor mari de radiaţii.

Chiar dacă cei rămaşi au primit numele de “cei 50 de la Fukushima”, se crede că în realitate grupul ar număra 200 de persoane, care lucrează în patru ture, pentru a repune în funcţiune sistemul de răcire al reactorului.

Mesajele lor sfăşietoare au fost făcute publice de către televiziunea naţională japoneză, care a luat interviuri rudelor.

Una dintre aceste persoane a spus: “Tatăl meu lucrează încă la centrală. Mi-a spus că şi-a acceptat soarta ca o condamnare la moarte”.

O femeie a declarat că soţul ei a continuat să lucreze deşi era pe deplin conştient că este bombardat cu radiaţii.

O altă femeie a declarat că tatăl său în vârstă de 59 de ani s-a oferit voluntar să îşi facă datoria pentru Fukushima, adăugând: “Am auzit că s-a oferit voluntar, chiar dacă urmează să se pensioneze în doar jumătate de an, şi ochii mei s-au umplut de lacrimi. Acasă, nu pare genul care să îşi asume sarcini importante, dar azi, am fost foarte mândră de el. Mă rog pentru întoarcerea lui în siguranţă”.

O altă fată al cărui tată a lucrat la reactorul Fukushima mărturisea: “Nu mi-am văzut niciodată mama plângând atât de tare”. Ea a scris pe Twitter: “Oamenii de la centrală se luptă, sacrificându-se pentru a vă proteja. Te rog, tată, vino înapoi în viaţă”.

Dintre cei care au rămas să lucreze, se ştie că cinci au murit deja şi 2 lipsesc. Cel puţin alţi 21 sunt răniţi.

O femeie care era de serviciu la reactorul Fukushima 2 atunci când a lovit tsunami-ul a postat cele petrecute pe internet. Michiko Otsuki a scris pe un site de socializare japonez. “În mijlocul alarmei de tsunami de la ora 3 noaptea, atunci când nu puteam nici măcar să vedem pe unde mergem, am continuat să lucrăm pentru a repune în funcţiune reactorul, de acolo de unde ne aflam, lângă mare, realizând că aceasta ar putea fi o moarte sigură”.”Sistemul care răceşte reactorul este chiar lângă ocean şi a fost distrus de tsunami. Toată lumea a lucrat cu disperare pentru a încerca să-l repună în funcţiune”, a adăugat ea.

“Luptând cu oboseala şi cu stomacurile goale, ne-am târât înapoi la muncă. Există mulţi care nu au luat legătura cu membrii familiei lor, dar fac faţă situaţiei actuale şi lucrează din greu”, a povestit femeia.

Michio Kaku, un fizician teoretician, a declarat pentru postrul american ABC că situaţia s-a înrăutăţit în ultima zi. “Vorbim despre lucrătorii care intră în reactor, probabil, ca o misiune sinucigaşă”, a spus el.

Michael Friedlander, care a lucrat la gestionarea crizelor la centralele nucleare americane similare, susţine că muncitorii rămaşi au, probabil, raţiile alimentare raţionalizate şi beau apă rece pentru a supravieţui. “Vă pot spune cu certitudine că aceşti lucrători sunt 100% decişi să facă tot ceea ce este omeneşte necesar pentru a face aceste centrale sigure, chiar şi cu riscul propriei lor vieţi”, adaugă el.

Cele mai citite

Descoperă beneficiile consumului de produse artizanale

Într-o lume dominată de producția industrială și de alimentele procesate, produsele artizanale reprezintă o răsplată pentru cei care apreciază gustul autentic, calitatea superioară și...

Air France anunță zboruri noi către Brazilia, Maldive și Suedia

Compania aeriană Air France anunță zboruri noi către Brazilia, Maldive și Suedia, precum și prelungirea zborurilor între Europa și SUA. În sezonul de iarnă 2024-2025...

Momente emoționante pe Anfield! Jurgen Klopp s-a despărțit de FC Liverpool cu o victorie

FC Liverpool a câştigat cu scorul de 2-0 în faţa lui Wolverhampton și a terminat pe poziția a treia în Premier League. La ultimul...
Ultima oră
Pe aceeași temă