14.5 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialCe înălţime are cel mai scund om din lume?

Ce înălţime are cel mai scund om din lume?

Cel mai scund om din lume este un columbian, a cărui înălţime este de 70 de centimetri. Edward Nino Hernandez, în vârstă de 24 de ani, a reuşit astfel să intre în Cartea Recordurilor. Columbianul, care cântăreşte 10 kg a declarat că se simte fericit pentru că este “unic” notează BBC, citat de ziare.com.

Mama acestuia a declarat că băiatul nu a mai crescut de când avea doi ani. Potrivit acesteia, medicii l-au monitorizat o perioadă de trei ani, după care şi-au pierdut interesul, fără să dea vreo explicaţie de ce Hernandez nu a crescut mai mult de 40 de cm de la naştere. Hernandez a părăsit şcoala în clasa a opta, iar în prezent câştigă bani dansând în diferite magazine. De asemenea, el joacă rolul unui traficant de droguri într-un film.

Deşi îi place că este în centrul atenţiei, Hernandez spune că există şi unele dezavantaje. “Mă deranjează că oamenii mă ating şi mă ridică”, a explicat el. Fratele lui Edward Nino Hernandez are 11 ani şi doar 93 de cm în înălţime.

Recordul anterior a fost deţinut de He Pingping din China, care avea o înălţime de 74 de cm şi care a murit în luna martie, înainte ca Hernandez să fie descoperit. Este aşteptat însă, ca Hernandez să piardă acest titlu în favoarea adolescentului Khagendra Thapa Magar, din Nepal, care luna viitoare va împlini 18 ani. El are o înălţime de 56 de centimetri.

Cele mai citite

Atalanta Bergamo a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0) în finala Europa League

Atalanta Bergamo a cucerit trofeul Europa League la fotbal, după ce a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0), miercuri seara, pe...

Interviul lui Volodimir Zelenski – bombă cu ceas pentru Occident

Se apropie Summitul aniversar al NATO de la Washington, din 9 -11 iulie 2024. Se împlinesc 75 de ani de la înființarea Alianței militare. Liderul de...

SUA vor lua măsuri după ce Georgia a adoptat legea controversată privind “influenţa străină”

Statele Unite(SUA) examinează "măsuri" de retorsiune după ce Georgia a votat o lege controversată privind "influenţa străină", a afirmat miercuri şeful diplomaţiei americane, Antony...
Ultima oră
Pe aceeași temă