Supuşi unor presiuni imense, ameninţaţi în culise sau acuzaţi în public, judecătorii Curţii Constituţionale au fost, zilele acestea, târâţi în războiul politic pentru suspendarea preşedintelui. Nu este totuşi prea mult pentru o instituţie atât de importantă să fie dată pe mâna crocodililor (sau varanilor)din jungla noastră cea de toate zilele? Teoretic, da. Practic, putem spune că magistraţii CCR îşi merită soarta, fiind după chipul şi asemănarea politicienilor din această ţară.
Constituţia României, aceea pe care toţi politicienii o invocă, cu mâna pe inimă şi ochii umezi, atunci când vor să fie convingători, aşează Curtea pe un piedestal neatins de nici o altă instituţie democratică. Articolul 142-judecătorii Curţii sunt garantul supremaţiei Constituţiei, articolul 143- judecătorii trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau învăţământul juridic superior, articolul 145- judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia sunt doar câteva exemple care arată că, de fapt, aceşti magistraţi ar trebui să aibă rolul unor adevărate icoane ale statului de drept.
De altfel, chiar aşa stau lucrurile în ţările cu adevărat democratice. Chiar dacă sunt aşezaţi în scaune de formaţiuni politice (cum se întâmplă şi în România), judecătorii constituţionali, sau cum se numesc ei în alte ţări, cu greu pot fi suspectaţi de jocuri mărunte de culise, nu pot fi şantajaţi cu dosarul şi nu suferă de slăbiciune morală, într-un cuvânt nu au acele păcate obişnuite în rândul politicienilor.
Asta pentru că, de regulă, democraţiile sănătoase la cap se asigură că atunci când se îmbolnăvesc au unde să meargă pentru a-şi primi tratamentul adecvat.
Ce putem spune acum despre Curtea Constituţională din România?
Preocupaţi în general mai mult de propriile răfuieli (vezi întreaga maşinărie pusă acum în funcţiune pentru suspendarea lui Băsescu) decât de sănătatea democraţiei, politicienii români au avut grijă în ultimii ani să şubrezească şi credibilitatea Curţii Constituţionale, aşa cum au făcut şi cu multe alte instituţii. I-au lărgit sau restrâns atribuţiile în funcţie de interesele de moment, au înjurat-o când a dat decizii potrivnice propriilor demersuri, au acuzat-o de jocuri murdare şi au avut grijă să numească magistraţi mai degrabă după criterii de fidelitate decât de competenţă. Astfel, din cei nouă magistraţi de acum ai CCR, patru au fost numiţi de PDL sau Traian Băsescu, patru de USL şi unul de UDMR. Patru dintre judecători sunt foşti parlamentari, doar unul a profesat vreodată ca magistrat într-o instanţă, iar într-un caz CNSAS a dat verdict de colaborare cu Securitatea. Oricât de multă bunăvoinţă am avea, judecătorii noştri constituţionali nu au cum să joace rolul de garanţi ai statului de drept.
În aceste condiţii, activitatea desfăşurată în aceste zile de magistraţii Curţii Constituţionale a părut mai degrabă o negociere politică decât o deliberare strict fundamentată pe argumente constituţionale. O primă dovadă poate fi considerată evitarea unui răspuns tranşant referitor la motivele constituţionale pentru suspendarea preşedintelui. Deşi era evident că juriştii USL au bătut, în general, câmpii în cererea de suspendare, Curtea a găsit totuşi de cuviinţă să le dea dreptate. Parţial şi folosind argumente modeste, care ar putea fi răsturnate uşor şi de un student la Drept mai isteţ.
În acelaşi raţionament de târguială politică poate fi încadrată şi decizia de marţi referitoare la legea referendumului. CCR spune practic faptul că Băsescu are dreptate- referendumul este validat doar dacă se prezintă la urne jumătate plus unu din alegătorii înscrişi pe liste, cam 9 milioane de oameni, dar în acelaşi timp are şi USL dreptate- preşedintele poate fi demis cu jumătate plus unu din numărul celor care vin la urne. Una peste alta, este o decizie favorabilă lui Băsescu- în condiţiile în care e greu de crezut că într-o lună caniculară 9 milioane de români îşi vor abandona concediile pentru a merge să voteze. Într-o ţară normală, o asemenea hotărâre a CCR ar trebui respectată. Punct. Chiar dacă nemulţumeşte o parte însemnată a societăţii româneşti. Aud acum însă că unii reprezentanţi ai USL spun că nu au de gând să ţină seama de decizia Curţii, din motive care nici nu mai contează.
Asistăm cu siguranţă la o nouă lovitură puternică pentru Curtea Constituţională. După cele încasate în ultimii ani- de la toţi politicienii- această instituţie riscă să coboare rapid de pe piedestalul unde a plasat-o legea fundamentală a ţării (şi pe care, în realitate, nu s-a aflat niciodată) la statutul de instituţie decorativă în societate. Va fi un fel de ficus pus într-unul din colţurile Palatului Parlamentului. Sau al Palatului Cotroceni, dacă vă convine mai mult comparaţia.
Citeşte şi articolul: Se va sacrifica Ponta pentru Antonescu?
.
