Hiva Alizadeh, în vârstă de 34 de ani, a pledat vinovat la acuzaţia "de fabricare sau posesie a unei substanţe explozive în scopul punerii unor vieţi în pericol sau cauzării de pagube materiale importante în contul unei grupări teroriste",relatează AFP, preluat de Mediafax. Cei patru ani pe care i-a petrecut deja în spatele gratiilor sunt incluşi în pedeapsă, se mai precizează în comunicat al justiţiei canadiene.
El a fost arestat în 2010, alături de alţi doi bărbaţi. Poliţia l-a prezentat, la acea vreme, drept organizatorul acestei celule care, potrivit autorităţilor, viza armata canadiană, între altele. Un medic canadian de origine pakistaneză a fost achitat în august, în timp ce al treilea bărbat, un radiolog din Ottawa, şi-a recunoscut în iulie implicarea în planificarea de atentate şi îşi aşteaptă procesul.
În cursul destructurării celulei, poliţia canadiană a anunţat că a confiscat "planuri, înregistrări video, instrucţii, cărţi şi componente electrice destinate explicit construcţiei de dispozitivi explozivi".
Înregistrarea unei conversaţii în care Alizadeh şi radiologul, Misbahuddin Ahmed, evocă atacarea unei baze militare din Canada figura printre probele prezentate la proces.