Am vrut să scriu un material cuminte şi frumos, despre realizările lui 2010 şi speranţele pentru 2011. Veţi vedea că nu a ieşit chiar aşa.
Pe 31 decembrie, cu câteva ore înainte de petrecerea de Revelion, toate spălătoriile din Constanţa erau supraaglomerate – numai dacă zeii îţi zâmbeau aşteptai mai puţin de o oră şi jumătate la rând. Pentru că sunt obişnuiţi cu managementul cozilor încă de pe vremea lui Ceauşescu, oamenii îşi dădeau singuri imaginare bonuri de ordine, în funcţie de timpul sosirii la coadă. În timp ce aşteptau, vorbind despre criză şi maşini, un BMW vechi de cel puţin 15 ani, cu numere bulgăreşti, a blocat intrarea în spălătorie. Şoferul stătea pitit în spatele geamului, ca eroul negativ al primului film regizat de Spielberg (vă recomand ”Duel pe autostradă”). Să fi văzut imaginea: un grup de şase-şapte persoane care se uita cu mirare şi neîncredere că aşa ceva se întâmplă la BMW-ul verde şi vechi la volanul căruia stătea nepăsător un rrom. Cum s-a eliberat un loc, ţuşti, omul a intrat imediat.
Pe lângă urările despre mama domnului respectiv, spuse încet în barbă, oamenii au reacţionat, spre surpinderea mea. Unii au vorbit chiar cu angajaţii spălătoriei, dar BMW-ul începea deja să devină mai verde, căci praful gros de pe tablă era dat jos de către furtunul mânuit de un conaţional. Era prea târziu.
Cazul de mai sus este simptomatic pentru Constanţa, de fapt, pentru întreaga Românie. Rromii, un neam eliberat de curând, din punct de vedere istoric (în jurul anului 1850), de sub jugul sclaviei, îşi revedincă şi acum libertatea. Atitudinea arogantă şi sfidătoare este până la un punct de înţeles. Gândiţi-vă, dacă aţi fi privat de apă o bună perioadă, v-aţi îneca în primul pahar pe care îl găsiţi. Dar până la un punct, spuneam. Acum noi suntem o ţară europeană, nu-i aşa? Şi chiar dacă nu am fi, legile nescrise ale bunului simţ ar trebui să guverneze societatea. Altfel am fi toţi mici Raskolnikovi, căutându-ne singuri dreptatea.
Înţeleg de ce unii rromi nu respectă legile bunului simţ (şi nici altfel de legi), dar ce se poate face? (Plec de la premisa că nu numai rromii sunt în această situaţie, dar acum ei sunt subiectul). În România s-au derulat, în ultimii ani, proiecte de incluziune socială, cu bani europeni, de zeci de milioane de euro. E puţin, desigur, dar e un pas. Vor ajunge însă banii aceştia să îl facă pe proprietarul de BMW bulgăresc să stea la coadă la spălătorie?
Francezii au făcut un capăt de ţară din integrarea rromilor. Vor ca românii să facă asta, aici, la noi. ”Nu există noţiunea de cetăţean”, spune, de câte ori are ocazia, ambasadorul Hexagonului, Henri Paul, fără să uite să spună că UE va sprijini cu bani integrarea lor. Dacă banii nu sunt de ajuns, atunci toate fondurile europene destinate României ar trebui folosite în acest scop. Repet întrebarea: vor ajunge însă banii aceştia să îl facă pe proprietarul de BMW bulgăresc să stea la coadă la spălătorie?
Mi-e teamă că răspunsul este negativ. Suntem învăţaţi că cei şapte ani de acasă contează. Contează, de asemenea, anii de şcoală şi sistemul de valori pe care ţi-l impui sau care îţi este impus (de şcoală, de părinţi, se societate, de prieteni, etc). Durează ani de zile să schimbi o astfel de atitudine ca cea a şoferului de BMW şi toţi ar trebui să ne implicăm în acest demers, pentru că nu banii sunt problema.
PS1. ”But berśenθe” înseamnă ”La mulţi ani”, în rromă (sursa: http://www.scribd.com/doc/2923360/Diction-rromroman)
PS2. Pentru că istoria nu trebuie uitată, vă invitat să citiţi un memorbail discurs al lui Mihail Kogălniceanu, rostit în aprilie 1891 în şedinţa solemnă a Academiei Române, organizată cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la fondare. Link: http://www.partidaromilor.ro/despre-romi/istoria-romilor/87-discurs-kogalniceanu-.html
