30 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialBucureşti: Incendiu într-un cămin de nefamilişti. Un bărbat este grav rănit

Bucureşti: Incendiu într-un cămin de nefamilişti. Un bărbat este grav rănit

În urmă cu câteva momente, a izbucnit un incendiu la un cămin de nefamilişti din sectorul 6 al Capitalei. Incediul a izbucnit la etajul al doilea al imobilului, conform Realitatea TV.

Un bărbat a fost grav rănit, el având arsuri pe 90% din suprafaţa corpului. El a fost scos  de pompieri şi transportat de un echipaj SMURD la Spitalul de Arşi, conform Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Vasile Daniel, a spus că incendiul s-a produs la etajul doi al unui cămin de nefamilişti, dezafectat, în care stăteau mai multe persoane.

Vasile Daniel a precizat că un bărbat de aproximativ 40 de ani a fost surprins de incendiu, acesta fiind scos imediat de echipele de intervenţie venite la faţa locului şi transportat la spital.

Incendiul a fost stins de persoanele aflate în zonă, iar la momentul la care au ajuns echipajele ISU focul ardea mocnit, a mai spus Vasile Daniel.

Bărbatul a fost transportat de un echipaj SMURD la Spitalul de Arşi din Capitală, a declarat pentru MEDIAFAX Manuela Guran, medic la UPU-SMURD Floreasca.

Ea a precizat că bărbatul are arsuri pe 90 la sută din suprafaţa corpului, prognosticul fiind rezervat.


Cele mai citite

Probleme pentru Adrian Ilie. Fostul internațional, condamnat la 8 luni de închisoare

Decizie de ultimă oră! Judecătoria Sectorului 4 București l-a condamnat pe Adrian Ilie la 8 luni de închisoare cu suspendare. Fostul atacant al Valenciei și...

Mai mulți deținuți au fost uciși în Rusia, după ce luaseră ostatici din rândul gardienilor

Forțele de intervenție au ucis în Rusia mai mulți deținuți, care luaseră ostatici câțiva gardieni. Incidentul s-a produs la un centru de arest preventiv din...

VIDEO. Denis Alibec, gata pentru România – Ucraina: “Nu cred că ne este teamă de cineva”

Încă puțin până când România va juca primul meci la EURO 2024. Naționala lui Edi Iordănescu va întâlni Ucraina, luni, de la ora 16:00. Cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă