12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialProcurorul general interimar, Bogdan Licu, a cerut retragerea titlului de doctor. Care...

Procurorul general interimar, Bogdan Licu, a cerut retragerea titlului de doctor. Care este motivul și ce răspunde Ministerul Educației

UPDATE: Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Educației, Mirabela Amarandei, a declarat, marți, că în prezent nu există cadru legal explicit pentru a răspunde solicitării procurorului general interimar Bogdan Licu, privind retragerea titlului de doctor

—–

Procurorul general interimar al României Bogdan Licu a anunțat, marți, că a cerut retragerea titlului său de doctor, pe care l-a obținut în 2011. „La începutul lunii martie, i-am solicitat ministrului Educaţiei retragerea titlului de doctor.  De asemenea, am trimis o înștiințare în acest sens și Academiei Naționale de Informații, unde am susținut lucrarea de doctorat.  Am făcut acest lucru din motive personale. Consider că  nu am plagiat în acea teză de doctorat. În carieră, nu m-a ajutat titlul de doctor. Nu m-am semnat niciodată cu titlul de doctor”, a declarat Bogdan Licu pentru România Liberă.

Decizia vine în contextul în care, anul trecut, pe când era procuror general adjunct, acesta a fost acuzat de presă că și-ar fi plagiat teza de plagiat „Corupția – risc major la adresa securității naționale”, coordonată de fostul vicepremier Gabriel Oprea, la Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazu”, instituţie aflată în subordinea Serviciului Român de Informaţii. “În urma unei  analize făcute asupra lucrării, au fost identificate sursele de proveniență pentru mai bine de o jumatate din totalul celor 445 de pagini, conținut copiat ad litteram fără a fi fost citat cu respectarea normelor naționale și internaționale de citare în operele științifice. Bogdan Licu îl plagiază masiv pe judecătorul Cristi Danilet, fostul sau coleg din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM)”, arăta Hotnews, în august anul trecut.

Potrivit portalului, teza de doctorat a procurorului general intermar al Romaniei ar fi fost plagiată după cărți de specialitate, cursuri universitare, legi sau pagini de internet. “Procurorul Bogdan Licu își începe teza de doctorat cu o introducere în care se regăsesc primele pagini copiate. Fără a utiliza ghilimele sau trimitere către autor, an și pagină, așa cum impun regulile internaționale de citare în lumea academică. Atât conținutul paginii 6, cât și cel al paginilor 7 și 8 sunt preluate fără citare din cursul «Criminalitatea. Reacția societății și a instituțiilor la criminalitate». Capitolul I al tezei, «Considerații tehnico-metodologice privind infracțiunea de coruptie și criminalitatea organizată», este preluat din cartea «Vulnerabilități ale securității naționale. Corupția și crima organizată”, a susținut Hotnews.

Pe de altă parte, numele lui Bogdan Licu a apărut și într-o plângere făcută împotriva lui Gabriel Oprea de către un medic militar, generalul Ioan Sârbu,  fost şef al Direcţiei medicale din MApN. Acesta a depus plângerea la Secţia de urmărire penală din cadrul Parchetului General, iar în plângere îl reclama pe fostul ministru de Interne Gabriel Oprea pentru constituire de grup infracţional organizat şi plagiat. Ioan Sârbu le cere procurorilor să îl cerceteze pe Gabriel Oprea şi pentru că l-ar fi instigat pe Bogdan Licu să plagieze în teza de doctorat.  Licu este primul care face publică renunțarea la titlul de doctor.

 

 

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă