21.7 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialBleotu: Evaluarea ANI este eronată sau făcută cu rea-credinţă, are iz politic,...

Bleotu: Evaluarea ANI este eronată sau făcută cu rea-credinţă, are iz politic, o voi contesta

Deputatul PSD Vasile Bleotu a declarat, vineri, că decizia ANI prin care se constată că ar fi în stare de incompatibilitate cu mandatul de parlamentar este eronată, având “iz politic”, el precizând că va face contestaţie la Curtea de Apel, relatează Mediafax.

Bleotu a spus că decizia Agenţiei Naţionale de Integritate în cazul său este o “eroare” şi o “confuzie”.

Deputatul PSD a afirmat că inspectorii ANI au interpretat greşit legea 161/2003, funcţia sa de director economic la Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDB) neîncadrându-se în prevederile legii.

“Atât eu, cât şi FGDB am depus şi în 2008, după ce am intrat în Parlament, şi în 2009, după ce am câştigat un nou mandat de deputat, cereri şi la Comisia juridică a Camerei şi la Biroul Permanent, pentru ca juriştii să stabilească dacă sunt sau nu în incompatibilitate. Deciziile Comisiei Juridice au fost că între mandatul de deputat şi cel de director economic la FGDB nu există incompatibilitate. Şi eu, şi FGDB, am trimis deciziile conducerii Camerei şi Comisiei Juridice la ANI, am respectat toate procedurile”, a declarat Bleotu.

El a explicat că FGDB nu se încadrează în prevederile aplicabile incompatibilităţilor întrucât nu este nici societate comercială, nefiind înregistrată la Registrul Comerţului, nu este nici societate financiară sau de asigurări, nu primeşte bani din bugetul de stat.

“Inspectorii ANI au făcut o confuzie şi au procedat neprofesionist. Ba chiar mă pot gândi că este o decizie cu iz politic”, a spus Bleotu, care a precizat că va contesta în contencios administrativ, la Curtea de Apel, decizia ANI.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat că deputatul PSD Vasile Bleotu este în incompatibilitate, întrucât, pe lângă calitatea de parlamentar este şi director economic în cadrul Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDSB).

Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către deputatul Vasile Bleotu, informează, vineri, ANI.

În urma evaluărilor demarate la 10 noiembrie 2010 s-a constatat că Bleotu este în incompatibilitate, începând din 20 decembrie 2007 întrucât deţine, simultan, atât calitatea de deputat, cât şi funcţia Director economic în cadrul Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 81, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei cu modificările şi completările ulterioare.

Bleotu este director economic în cadrul Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar din 18 februarie 2005.

Cele mai citite

Ce fac politicienii dați în mintea copiilor, de 1 Iunie

Ilustrație: Marian Avramescu Ziua Internațională a Copilului, 1 Iunie, se încadrează, anul acesta, în perioada campaniilor electorale din România pentru alegerile locale și pentru...

Premierul Ciolacu le-a oferit autografe copiilor, la Palatul Victoria

Premierul Marcel Ciolacu a fost prezent, în ziua de sâmbătă, 1 iunie 2024, la Palatul Victoria, unde le-a oferit autografe copiilor și s-a fotografiat...

Vulnerabilitate? Adjunctul directorului SRI a fost trecut în rezervă, astfel că SRI are vacant și postul de director și un post de director adjunct

Președintele Klaus Iohannis l-a trecut în rezervă pe unul dintre directorii adjuncți ai SRI, ceea ce face ca, în SRI, să fie vacante simultan...
Ultima oră
Pe aceeași temă