30.3 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialBecali: Kapetanos e vinovat pentru tot ce s-a întâmplat, va fi amendat

Becali: Kapetanos e vinovat pentru tot ce s-a întâmplat, va fi amendat

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri seară, după eliminarea echipei antrenate de Marius Lăcătuş din Liga Europa, că vinovat pentru tot ce s-a întâmplat este jucătorul Pantelis Kapetanos, care a primit un cartonaş roşu în partida de la Bucureşti cu Napoli, informează prosport.ro, citat de Mediafax.

“Ce să mai spui când iei gol în minutul 92? Nu e decât ghinion şi cu asta, basta. Aşa a fost şi la Bucureşti, ce să mai zici? Anghelov a pierdut câteva mingi, Ricardo mai lent. Ei n-au fost într-o formă excelentă… În prima repriză s-au pierdut multe mingi.. Anghelov era terminat, obosit. Ne-am apărat eroic, trebuia să joci ceva. Noi ştiam că Napoli are o apărare mai precară, trebuia să marcăm. Nu am jucat cu Real, am jucat cu Napoli! Nu am avut cu cine: Ricardo şi Anghelov nu au fost în apele lor. Kapetanos e vinovat pentru tot ce s-a întâmplat! Nu lua roşu atunci, băteam, ne calificam şi gata. Va fi amendat”, a spus Gigi Becali la Gsp TV.

Becali a precizat că la partida din Italia cu Napoli “Surdu a fost demenţial”. “Nu pot să spun acelaşi lucru despre Stancu. A avut 4-5 mingi pe care putea să le ia pe cont propriu dacă era fotbalist mare. Dacă avea valoare se ducea de unul singur şi dădea gol”, a adăugat Gigi Becali.

Finanţatorul FC Steaua a mai spus că a avut emoţii mari la meciul cu Napoli. “Dacă am luat gol în minutul 92, înseamnă că Dumnezeu nu se bagă la fotbal. Am impresia că dracu se bagă la fotbal! Cum să iei gol în minutul 92 când băieţii ăia au muncit aşa mult? Aveam nişte emoţii, îmi palpita inima. De ce să le dea lor? Intra bara lui Cavani, era gol şi cu asta-basta. Mă gândesc că dracu patronează fotbalul şi îşi bate joc de noi”, a menţionat el.

Formaţia Steaua Bucureşti a ratat calificarea în 16-imile Ligii Europa, după ce a fost învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa italiană Napoli, în ultima etapă a grupei K a competiţiei. Golul echipei italiene a fost marcat în minutul 90+2 de Cavani, care a trimis mingea în poartă, din trei metri, la un corner executat de pe partea dreaptă.

Pentru a reuşi calificarea în primăvara europeană, Steaua avea nevoie de cel puţin un egal în partida cu Napoli.

Cele mai citite

Trei membri de vârf ai NATO transmit un mesaj comun. SUA, Canada și Marea Britanie vor contracara imixtiunile Rusiei în Republica Moldova

Departamentul de Stat al SUA a difuzat un mesaj comun, din partea guvernelor Statelor Unite, Canadei și Marii Britanii, care subliniază că aceste trei...

Clienții Hidroelectrica primesc o veste proastă. lata online prin aplicația iHidro se amână

Hidroelectrica reia licitație pentru implementarea unui sistem de plăți online în aplicația sa, iHidro. Prima licitație a fost anulată dearece oferte primite au fost...

Trei membri de vârf ai NATO transmit un mesaj comun. SUA, Canada și Marea Britanie vor contracara imixtiunile Rusiei în Republica Moldova

Departamentul de Stat al SUA a difuzat un mesaj comun, din partea guvernelor Statelor Unite, Canadei și Marii Britanii, care subliniază că aceste trei...
Ultima oră
Pe aceeași temă