32.3 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSpecialBăsescu: NU m-am întâlnit cu Popoviciu. Vezi ce spune omul de afaceri...

Băsescu: NU m-am întâlnit cu Popoviciu. Vezi ce spune omul de afaceri în STENOGRAME

Preşedintele Traian Băsescu neagă informaţiile apărute într-o stenogmă publicat de presă, referitoare la mai multe întâlniri cu omul de afaceri Gabriel Popoviciu, al cărui dosar se află pe rol la Curtea de Apel Bucureşti, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Într-o stenogramă din dosarul Popoviciu se face referire la preşedinte şi la familia sa, iar Popoviciu lasă să se înţeleagă că este prieten cu Băsescu şi cu fiica sa, Ioana.

Omul de afaceri a fost trimis în judecată pentru tranzacţionarea la un preţ subevaluat a unui teren de 224 de hectare de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice Bucureşti. El este acuzat de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice şi dare de mită, pe Ilie.

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată  Cornel Şerban, director al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din MAI la data comiterii faptelor, Petru Daniel Pitcovici, şef al Diviziei Operaţiuni din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie la data comiterii faptelor. Ioan Niculae Alecu, rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti (USAMV) la data comiterii faptelor, Ştefan Diaconescu, secretar ştiinţific şi rector în cadrul USAMV Bucureşti la data comiterii faptelor, şi Andrei Mihai Bejinaru, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată.

Administraţia prezidenţială precizează că Băsescu “nu a avut niciodată întrevederi şi convorbiri private cu domnul Gabriel-Aurel Popoviciu, singurele momente care ar fi putut prilejui un eventual contact direct fiind reuniunile publice la care a luat parte şi domnul preşedinte Traian Băsescu” şi că preşedintele “respinge afirmaţiile domnului Gabriel-Aurel Popoviciu, aşa cum reies din interceptările menţionate, şi le consideră nepermise şi regretabile invenţii şi încercări ale unei persoane de a se folosi de numele domniei sale în vederea obţinerii unor favoruri (aşa cum, de-a lungul timpului, au făcut şi alte persoane).”

Iată conţinutul stenogramelor publicate de Realitatea.net, în care se face referire la Traian Băsescu:

Petru Pitcovici: Păi nu ştii că el (Puiu Popoviciu) e asociat cu fratele lui Băsescu în firmă?
Ion Motoc: De unde să ştiu…
Petru Pitcovici: E asociat cu frate-său. Şi a vorbit cu Băse şi Băsescu a zis: Bă, iţi dau cuvântul meu de onoare că nu m-am văzut cu Ţulus faţă în faţă, am vorbit doar la telefon şi i-am zis: Bă, las-o bă în … de treaba, e de 3 ani, sau mă trimiteţi în judecată cu el, bă? Mă cheamă când mi-e lumea mai dragă. Mă văd ăştia p-acolo. Ce firmă îmi pune pe port?

—-

Puiu Popoviciu: Am un amic pe care…dintr-un anumit joc de…cred că ştie Cornel istoria. L-am scapat de puscărie, de arestare. Trebuia să fie arestat pe nouăsprezece iulie, 2004, sub influenţa lui Năstase …TRAIAN BĂSESCU
Serban Cornel: TRAIAN BĂSESCU!
Puiu Popoviciu: De aia mă bag, EU l-am scăpat!
Ion Motoc: Dosarul Flota!
Puiu Popoviciu: Având o relaţie foarte apropiată la vremea aia cu Talpes, nu stiu ce… Treaba…el stie foarte bine! Eu l-am anunţat, că i-am dat vestea. A…din cauza acestui subiect…eu am fost la el ultima dată, deşi cu membrii familiei lui m-am văzut destul de des şi am o relaţie foarte bună. Chiar jenant, aia mare…
Şerban Cornel: …da
Puiu Popoviciu: Ioana îmi spune “sărut-mâna” are şi ea o vârstă, e mai mare ca fiică-mea. Nu-s popă!
Puiu Popoviciu: Când m-am dus la el în noiembrie, anul trecut şi am stat..relaţia-i foarte mişto, repet! Bem un whisky, nu ştiu ce…Am stat la birou două ore şi jumătate de… După douăzeci de minute stătea la birou, eu în faţă, pe unu din cele două scaune, după vreo douăzeci de minute de discuţii, aşa, a spus: Bei un whisky? “Dom’le, dacă-i gratis şi-i cu gheaţă, da,da!”

Cele mai citite

Netanyahu e neschimbat: Încheierea războiului doar dacă Hamas va fi distrusă

Condiţiile pentru ajungerea la o ''încetare a focului permanentă'' în Fâşia Gaza nu s-au schimbat şi ele includ ''distrugerea'' Hamas şi ''eliberarea tuturor ostaticilor''...

Greco-catolicii din București celebrează duminică zece ani de la întemeierea episcopiei

Duminică, 2 iunie 2024, de la orele 10, la Catedrala greco-catolică „Sfântul Vasile cel Mare” (str. Polonă 50), Eparhia Greco-Catolică de București celebrează zece...

Mama lui Michelle Obama, Marian Robinson, a murit la 86 de ani

Marian Robinson, mama fostei Prime Doamne a SUA, Michelle Obama, a murit la 86 de ani, scrie BBC. Într-o declarație, familia ei a precizat că...
Ultima oră
Pe aceeași temă