Cetăţenii Uniunii Europene care merg într-un stat membru a cărui cetățenie nu o au, în căutarea unui loc de muncă, pot rămâne fără anumite prestații sociale, susţine avocatul general al CJUE, Melchior Wathelet.
Totuși, atunci când persoana respectivă a desfășurat deja o activitate salariată, nu i se poate refuza acordarea unor astfel de prestații în mod automat, fără o examinare individuală, potrivit unui comunicat al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).
Curtea de Justiție a statutat recent că statele membre pot exclude de la beneficiul prestațiilor de asistență socială cetățenii UE care intră pe teritoriul lor fără intenția de a găsi un loc de muncă. Această cauză a vizat prestațiile germane ale asigurării de bază, numită "Grundsicherung”, care urmăresc în special să asigure subzistența beneficiarilor.
În acest context, i s-a solicitat Curţii să decidă dacă astfel de prestații pot fi refuzate şi unui cetățean al Uniunii care este în căutarea unui loc de muncă după ce a fost deja încadrat în muncă pe o anumită perioadă în statul membru gazdă.
Cazul se refera Nazifa Alimanovic și cei trei copii ai săi, Sonita, Valentina și Valentino, care au toți cetățenia suedeză. Cei trei copii sunt născuți în Germania în 1994, în 1998 și, respectiv, în 1999. După ce au locuit în străinătate, familia a revenit în Germania în iunie 2010. Între această dată și luna mai 2011, adică timp de mai puțin de un an, Alimanovic și fiica sa cea mare, Sonita, au fost active în Germania în posturi de scurtă durată sau ocazionale. De la acel moment, cele două femei nu au mai desfășurat o activitate profesională.
De la 1 decembrie 2011 și până la data de 31 mai 2012, ele au primit alocații de subzistență pentru beneficiarii apți de muncă ("Arbeitslosengeld II"), iar Valentina și Valentino au beneficiat de alocații sociale pentru beneficiarii inapți de muncă.
Ulterior, autoritatea germană competentă, Jobcenter Berlin Neukölln, a încetat să plătească aceste alocații apreciind că, în calitate de solicitanți de muncă străini, Nazifa Alimanovic și fiica sa cea mare, Sonita, dar și, pe cale de consecință, Valentina și Valentino, erau excluși de la beneficiul alocațiilor în discuție.
Astfel, potrivit legiuitorului german, străinii și membrii familiilor acestora, al căror drept de ședere este justificat numai de căutarea unui loc de muncă nu pot pretinde astfel de prestații.
Sesizată cu acest litigiu, Curtea Federală de Contencios Social din Germania a cerut Curții să stabilească dacă această excludere este compatibilă cu dreptul Uniunii.
Astfel, avocatul general Melchior Wathelet, în concluziile privind această speţă, pleacă de la ipoteza potrivit căreia prestațiile în discuție privesc, cel puțin în mod preponderent, să asigure mijloacele de existență necesare pentru a duce o viață conformă cu demnitatea umană, nu să faciliteze accesul pe piața muncii.
Rezultă, astfel, arată avocatul general, că aceste prestații trebuie calificate drept prestații de asistență socială în sensul directivei "cetățeanul Uniunii".
Amintind că discriminarea unui cetățean al Uniunii pe motiv de cetățenie sau naționalitate este interzisă, directiva prevede o derogare de la acest principiu în ceea ce privește prestațiile de asistență socială. Astfel, un stat membru nu este obligat să acorde dreptul la prestații de asistență socială în timpul primelor trei luni de ședere sau, după caz, în timpul perioadei mai lungi de căutare a unui loc de muncă, pentru cetățenii Uniunii care au intrat pe teritoriul său în acest scop.
Potrivit avocatului general, "această excepție trebuie interpretată în mod strict și limitările care decurg din aceasta trebuie să fie legitime".
Concluziile avocatului general nu sunt obligatorii pentru Curtea de Justiție. Misiunea avocaților generali este de a propune Curții, în deplină independență, o soluție juridică în cauza care le este atribuită. Judecătorii Curții urmează să delibereze în această cauză.
