14.8 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialAviara britanica a venit din Ungaria

Aviara britanica a venit din Ungaria

Tulpina de virus H5N1 (al gripei aviare) descoperita la ferma de curcani din Holton (Suffolk, Marea Britanie) este identica cu cea care a provocat epizootia de gripa aviara de luna trecuta din Ungaria, a declarat ieri expertul guvernamental britanic Sir David King.
Concluzia stiintifica vine dupa ce ministrul britanic al Mediului, David Milliband, si un purtator de cuvant al companiei Bernard-Matthews (proprietara fermei din Holton) au negat orice legatura intre focarul de gripa aviara din Marea Britanie si Ungaria, fapt care a generat in presa britanica speculatii si acuzatii ca se incearca o musamalizare.
Cotidianul "The Observer" a acuzat guvernul britanic ca stia inca de luni despre carnea contaminata cu H5N1 adusa din Ungaria la ferma din Holton, cu doar cateva zile inainte ca acolo sa se observe primele semne de imbolnavire a curcanilor.
Departamentul pentru Mediu, Alimentatie si Probleme Rurale al guvernului britanic a negat categoric ca ar fi incercat sa ascunda legatura intre cele doua focare de gripa aviara, afirmand ca nu a existat "nicio intarziere" in informarea opiniei publice. Pe fondul unei preocupari crescute, Agentia pentru Standarde Alimentare a anuntat ieri ca se investigheaza cu cea mai mare atentie daca nu cumva carne de curcan contaminata cu virusul H5N1 a ajuns in magazinele din Marea Britanie. Chiar si in aceasta situatie, nu ar exista niciun risc pentru consumatori, a precizat un purtator de cuvant al agentiei. "In cazul in care carne contaminata a intrat in lantul alimentar, acest fapt ar fi ilegal, iar noi vom lua masuri adecvate. (…) Momentan, nu scoatem produsele din curcan de pe rafturile magazinelor", a declarat purtatorul de cuvant.
Parlamentarii britanici au cerut companiei Bernard-Matthews, cel mai mare producator european de carne de curcan, sa raspunda la intrebarile privind masurile de biosecuritate pe care le implementeaza. Compania a recunoscut ca aducea saptamanal in Marea Britanie aproximativ 38 de tone de carne de curcan partial procesata de la o ferma pe care o detine in Ungaria. Dupa aparitia cazurilor de gripa aviara la ferma din Holton, compania a sacrificat 160.000 de curcani. Postul de televiziune Sky News a transmis ca pasari din alte trei incinte ale fermei (pe langa cea in care au aparut primele cazuri) prezentau, de asemenea, simptome de gripa aviara.

Cele mai citite

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...
Ultima oră
Pe aceeași temă