14.9 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialAutorităţile chineze au arestat peste zece disidenţi care şi-au exprimat susţinerea faţă...

Autorităţile chineze au arestat peste zece disidenţi care şi-au exprimat susţinerea faţă de manifestanţiile de la Hong Kong

10 dizidenți au fost arestați și alți aproximativ 60 au fost interogați, de către autoritățile chineze. Mai mult, Partidul Comunist Chinez (PCC) a înăsprit mai mult ca oricând cenzurarea reţelelor de socializare, cu scopul de a-i împiedica pe chinezi să se informeze despre fronda care tulbură Hong Kong-ul, care vrea să-şi aleagă Guvernul, în 2017, prin sufragiu universal deplin, informează Mediafax.

Manifestanţii din oraşul-stat au sfidat miercuri sărbătorile care marchează crearea Chinei comuniste, adunându-se din nou în centrul oraşului, în ceea ce se anunţă a fi cea mai puternică mobilizare de la începutul mişcării de protest.

După confruntările de duminică între manifestanţi şi politişti, "un anumit număr de cetăţeni chinezi sunt victime ale unor represalii", pentru că au exaltat lupta studenţilor din oraş, afirmă China Human Rights Defenders (CHRD).

Potrivit acestui ONG, care a cules mărturii de la activişti din întreaga Chină, cel puţin zece persoane au fost arestate, iar alte câteva zeci au fost ameninţate.

Amnesty International (AI) a anunţat 20 de arestări şi 60 de convocări la interogatoriu.

"Reprimarea activiştilor în China clarifică motivele pentru care atât de mulţi locuitori din Hong Kong se tem de controlul tot mai mare al Beijingului asupra afacerilor oraşului", a declarat William Nee, un specialist în regiunea chineză de la Amnesty, citat într-un comunicat.

ONG-ul a îndemnat autorităţile chineze să "elibereze imediat toate persoanele arestate pentru că şi-au exprimat în mod paşnic susţinerea faţă de manifestanţii din Hong Kong".

Unul dintre activişti, Wang Long, a fost arestat luni la Shenzhen (sud), nu departe de Hong Kong, după ce a postat online mesaje despre manifestaţii, potrivit CHRD.

Wang Long, în vârstă de 25 de ani, care se descrie ca un tânăr "angajat jurist", a ajuns în septembrie în atenţia presei, după ce a atacat în instanţă un operator din domeniul telecomunicaţiilor, căruia i-a reproşat blocarea motorului american de căutare Google.

O activistă din Shanghai, Shen Yanqiu, a postat online fotografii în care apare cu capul ras, în semn de susţinere faţă de manifestanţi, tot potrivit CHRD. Ea a fost arestată marţi şi este "deţinută într-un loc secret".

Un grup de "până la 20 de cetăţeni" a fost ridicat marţi de poliţie la Guangzhou, în provincia Canton (sud), după ce s-a întrunit într-un parc pentru a-şi exprima susţinerea faţă de protestatarii de la Hong Kong, potrivit CHRD.

Cel puţin doi activişti – Huang Minpeng şi Liu Hui – au fost arestaţi şi plasaţi în detenţie, fiind "privaţi de hrană", după care au fost eliberaţi.

Alţi activişti au fost arestaţi la Beijing, Chongqing (sud-vest) şi în provincia Jiangxi (centru).

Cele mai citite

LIVE UPDATE Ciolacu și Erdogan concluzie dureroasă: În Gaza ne confruntăm cu o tragedie

Am discutat cu președintele Recep Tayyip Erdogan situația din Orientul Mijlociu și suntem de acord că în Gaza ne confruntăm cu o tragedie, spune...

Dacă mai avea antrenori dinamoviști la încă 12 echipe, trupa din Ștefan cel Mare era campioană

Ilustrație: Marian Avramescu Formația Fotbal Club Dinamo București 1948 a scăpat de retrogradarea directă din Superliga României și, acum, e aproape să câștige și...

Fondul Suveran Saudit continuă investițiile în tenis! PIF va sponsoriza și circuitul feminin

După ce în luna februarie a încheiat un parteneriat strategic cu circuitul masculin ATP, Fondul Suveran Saudit (PIF) va sponsoriza și WTA, circuitul profesionist...
Ultima oră
Pe aceeași temă