În București se va desfășura mâine o probă sportivă tip maraton, organizată în cinstea veteranilor de război.
Maratonul face parte din seria de acțiuni care marchează Ziua Veteranilor de Război, 29 aprilie.
La alergare participă militari organizați în cadrul grupului Invictus România, precum și sportivi legitimați ai Clubului Sportiv al Armatei Steaua din București – campioni olimpici, mondiali şi naţionali. Pe întregul traseu al „Maratonului Veteranilor”, alergătorii vor purta un drapel tricolor lung de 50 de metri.
Participanții vor începe cursa mâine dimineață, la ora 7.30, de la Monumentul Eroilor militari.
Tot mâine, cu prilejul Zilei Veteranilor, va fi organizat un ceremonial militar și religios la Monumentul Eroilor Patriei din fața Universității Naționale de Apărare. Aici vor ajunge, la finalul traseului, și alergătorii de la „Maratonul Veteranilor”.
Citește și: Indemnizația veteranilor de război se va dubla
În urma celui de-al doilea război mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi (circa 92.000 de militari decedaţi). Potrivit evidențelor MApN, în prezent mai sunt în viaţă circa 20.000 de veterani de război, 760 de văduve de război şi aproximativ 102.000 de văduve ale veteranilor de război.
În România, Ziua Veteranilor de Război se sărbătoreşte în fiecare an la 29 aprilie, fiind instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222 / 2007.
Anul 2015 este declarat “Anul veteranilor de război”, pentru a marca împlinirea a 70 de ani de la finalul celui de-al doilea război mondial.