22.5 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăSpecialAproape 200 de morţi în epidemia de holeră din Haiti

Aproape 200 de morţi în epidemia de holeră din Haiti

O epidemie de holeră izbucnită în Haiti a omorât, până sâmbătă, 196 de de oameni, confirmă preşedintele ţării, Rene Preval, pentru BBC.

Alţi 2.634 de haitien au fost internaţi în spital, cu simptomele specifice holerei:  diaree, febră acută,  vomă şi deshidratare severă.

Autorităţile încearcă să împiedice răspândirea bolii, temându-se de noi decese dacă epidemia ar atinge taberele în care trăiesc supravieţuitorii cutremurului devastator din ianuarie.

Atunci au murit 250.000 de haitieni, iar 1,5 milioane au rămas fără casă. Acum, zeci de mii dintre aceştia îşi duc viaţa înghesuiţi în aşa-numite oraşe de corturi, în condiţii de igienă precare şi fără acces general la surse de apă potabilă.

De fapt, lipsa apei a şi provocat epidemia de holeră, întrucât mulţi haitieni s-au resemnat să bea apă infectată, potrivit autorităţilor.

Directorul general al departamentului sanitar din Haiti, doctorul Gabriel Thimote, precizează că cele mai afectate zone sunt Douin, Marchand Dessalines şi Saint-Marc, aflate la circa 100 de kilometri de capitala Port-au-Prince.

 În aceste perimetre, spitalele sunt depăşite de situaţie, bolnavii de holeră fiind evacuaţi către clinicile din alte zone.

Unii dintre pacienţi au recunoscut că au băut fie apă de canal, însă alţii susţin că au fost infectaţi chiar şi după ce au consumat apă purificată.

Cele mai citite

Cum să ai un birou eco-friendly? 3 sfaturi și recomandări

Un birou eco-friendly presupune utilizarea produselor reciclate sau prietenoase cu mediul, ceea ce duce la reducerea semnificativă a emisiilor de carbon și a deșeurilor....

GRECO al Consiliului Europei solicită reglementări mai stricte pentru prevenirea corupției în funcțiile înalte ale guvernelor centrale

Strasbourg, 30.05.2024 - Grupul de State împotriva Corupției (GRECO) al Consiliului Europei a cerut guvernelor să adopte reglementări mai stricte pentru a preveni corupția...

Cartea lui Ciucă ar fi fost scrisă cu inteligența sa artificială, pe care i-au creionat-o liberalii

Ilustrație: Marian Avramescu Foarte mulți se întreabă cum a izbutit președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, să-și scrie cartea într-un timp...
Ultima oră
Pe aceeași temă