15.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialAlți doi răniți din Colectiv, transferați în Germania

Alți doi răniți din Colectiv, transferați în Germania

Două persoane rănite în incendiul din clubul bucureștean Colectiv, de la sfârșitul lunii octombrie, vor fi transferate, marți seară, la un spital din Germania, informează Mediafax.

Potrivit Ministerului Apărării, răniții vor fi transportați cu o aeronavă Spartan a Forţelor Aeriene, configurată pentru misiuni medicale, ce va decola marți seară, de la Baza 90 Transport Aerian.

În timpul zborului, pacienţii vor fi asistaţi de o echipă medicală coordonată de SMURD şi sprijinită de medici şi personal al MApN.

În spitalele din Capitală mai sunt internate, marţi, 76 de persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv, dintre care 24 în stare critică și gravă, alţi 30 de pacienţi fiind spitalizaţi în unităţi sanitare din Marea Britanie, Belgia, Olanda, Austria, Israel, Norvegia, Elveţia şi Germania.

Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii (MS), marți dimineaţă erau internaţi în spitale din Capitală 76 de răniţi, dintre care la Spitalul de Arşi 15 pacienţi, la Spitalul “Bagdasar-Arseni” – 15, la Spitalul de Copii “Grigore Alexandrescu” – 6, la Spitalul “Sfântul Ioan” – 5, la Spitalul Elias – 7, la Spitalul Militar Central – 7, la Spitalul “Sfântul Pantelimon” – 2, la Spitalul Floreasca – 6, la Spitalul Universitar de Urgenţă – 8, la Spitalul Gerota – 3 (un pacient a revenit în 5 noiembrie pentru că nu se simţea bine), la Spitalul SRI “Agrippa Ionescu” – 2.

Alţi 34 de răniţi în incendiul din Colectiv au fost transferaţi în unități sanitare din străinătate, dintre care patru au decedat.

În Marea Britanie au fost transferaţi nouă răniţi, dintre care unul – Tudor Golu – a decedat marţi, iar ceilalţi opt sunt în proces de evaluare medicală.

În spitale din Belgia sunt internate opt persoane, toate în stare stabilă, a precizat Ministerul Sănătăţii.

În Olanda au fost transferate tot opt persoane, însă două dintre acestea au decedat sâmbătă, una în drum spre spital şi cealalată la spitalul din Rotterdam, respectiv Tullia Ciotola şi Florin Cristian Popescu. Ceilalţi şase răniţi transferaţi în Olanda sunt în stare stabilă.

În Israel au fost transferate trei persoane rănite în incendiul din Colectiv, dintre care una este în stare stabilă și o alta în stare instabilă. O altă persoană care era internată în Israel – Teodora Maftei – a decedat luni.

În Austria au fost transferate două persoane, ambele fiind în stare stabilă, iar în Norvegia şi Elveția au fost internaţi alţi doi răniţi în incendiul din Colectiv.

Alţi doi răniţi au plecat în Germania, pe cont propriu, urmând să fie stabilite locurile unde se află, a precizat Ministerul Sănătăţii.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe dum spre spital a mai murit o persoană. În 11 zile de la tragedie au decedat alte 21 de persoane, numărul victimelor ajungând, marţi, la 48.

 

 

Cele mai citite

Accident suspect în apele teritoriale românești. O navă dinspre Ucraina a ciocnit un alt vas dar și-a continuat drumul până în Bulgaria

O navă care plecase din Ucraina, purtând pavilionul Insulelor Comore, a ciocnit un vas sub pavilionul Tanzaniei, în apele teritoriale românești, în dreptul orașului...

Elicopterul președintelui iranian Raisi nu a fost încă găsit! Mesajul transmis de ayatollahul Khamenei

Televiziunea de stat de la Teheran difuzează rugăciuni, în timp ce echipele de salvatori efectuează căutări în nord-vestul Iranului pentru a găsi elicopterul prăbușit...

Rusia – Ucraina, ziua 816. Președintele Bulgariei, filo-rus, susține că Rusia nu poate fi învinsă

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, cunoscut pentru opiniile sale favorabile Rusiei, a declarat că victoria Ucrainei în actualul război contra Rusiei este "imposibilă". Șeful statului bulgar...
Ultima oră
Pe aceeași temă