16.1 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialAlegeri Republica Moldova. Marian Lupu vrea o coaliţie proeuropeană cu PLDM şi...

Alegeri Republica Moldova. Marian Lupu vrea o coaliţie proeuropeană cu PLDM şi PL

Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, s-a pronunţat luni în favoarea formării unei coaliţii proeuropene, afirmând că noua guvernare trebuie să continue să aplice Acordul de Asociere cu UE şi să garanteze "suveranitatea" şi "neutralitatea" Republicii Moldova, scrie Mediafax.

"Este nevoie de înţelepciune şi responsabilitate. Rezultatele PSRM sunt o surpriză. Acum este foarte important să înţelegem geneza acestor rezultate", a precizat liderul democrat. Dar dincolo de surprize, "Republica Moldova a ales să continue drumul european”, a adăugat el

"PDM a contribuit la parcursul european al ţării. PDM va susţine guvernarea pro-europeană", a continuat liderul PDM. "Ne-am fi dorit ca şi celelate partide europene să crească, acum este important să rămânem uniţi pentru viitorul european. Acum trebuie să învăţăm din greşelile politice, acum că avem un rezultat comun bun pentru opţiunea europeană", a declarat Lupu.

El a adăugat, de asemenea, că partidul său va aştepta rezultatele finale înainte de începerea negocierilor.

Potrivit rezultatelor anunţate după prelucrarea a peste 89 la sută din procesele verbale, PSRM se menţine pe primul loc cu 25 de mandate, urmat de PLDM cu 24 de mandate, PCRM cu 21 de mandate, PDM cu 19 mandate şi PL cu 12 mandate.

Cele trei partide proeuropene, deşi ar obţine împreună 55 de mandate din totalul de 101 ale Parlamentului, suficiente pentru formarea unui Guvern, au nevoie de o majoritate de două treimi, respectiv 67 de voturi pentru amendarea Constituţiei şi de 61 de voturi pentru alegerea preşedintelui.

Marele perdant al alegerilor este Partidul Comuniştilor, aflat pe primul loc înaintea scrutinului şi care s-a clasat pe locul al treilea, obţinând doar jumătate din numărul mandatelor câştigate la alegerile din 2010 (42 în total). PLDM a pierdut, de asemenea, opt mandate comparativ cu 2010, în timp ce PDM a câştigat patru mandate. Singurul care a obţinut acelaşi număr de parlamentari este Partidul Liberal.

Cele mai citite

Mai mult de 140 de persoane ale zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit au aterizat în Singapore

Peste 140 de pasageri și membri ai echipajului zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit în timpul unor turbulențe puternice, au ajuns,...

Guvernul aprobă reorganizarea ANAF. Organigrama crește cu 200 de oameni și încă un post de vicepreședinte

În ședința din 23 mai 2024, Executivul urmează să aprobe o Hotărâre de Guvern pentru modificarea organigramei Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Noile reglementări...

Mai mult de 140 de persoane ale zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit au aterizat în Singapore

Peste 140 de pasageri și membri ai echipajului zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit în timpul unor turbulențe puternice, au ajuns,...
Ultima oră
Pe aceeași temă