21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialAcvariu încorporat în perete

Acvariu încorporat în perete

În primul rând, soluţia este aleasă numai de pasionaţii de acvaristică, sarcina îngrijirii unui acvariu de dimensiuni mari putând cu uşurinţă să dezarmeze un amator. În această ordine de idei, trebuie menţionat faptul că mărimea acvariului poate fi aleasă de proprietar, dar pentru ca acesta să aibă un efect puternic, trebuie să posede o capacitate de cel puţin 300 de litri.

În al doilea rând, trebuie luată în calcul o consecinţă importantă a acestei soluţii, anume faptul că ea presupune, indirect, o deschidere spaţială între cele două încăperi. Astfel, montarea acvariului va fi condiţionată de raportul dintre numărul de camere şi cel al membrilor familiei.

Totuşi, condiţionarea amintită poate fi eludată prin construirea unui mecanism de închidere pe una din laturile acvariului, în aşa fel încât el să rămână vizibil doar dintr-o singură încăpere. În cazul nostru nu a fost nevoie de un asemenea mecanism, deoarece acvariul a fost montat în peretele care separă zona de zi de locul de luat masa.

În al treilea rând, dacă vă hotărâţi pentru această soluţie, nu trebuie să neglijaţi faptul că un acvariu creşte considerabil umiditatea din încăpere. De aceea este bine ca, înaintea etapelor de finisaj, pereţii să fie trataţi cu substanţe anti-mucegai şi igrasie.

De asemenea, este bine să achiziţionaţi un dezumidificator pe care să-l amplasaţi în spaţiul respectiv. În sfârşit, mai trebuie să amintim costurile relativ ridicate pe care le implică soluţia despre care vorbim. Spre exemplu, în cazul de faţă, cheltuielile s-au ridicat în jurul sumei de 1000 de lei, acvariul având o capacitate de numai 150 de litri.

După ce proprietarul a hotărât poziţia şi dimensiunile acvariului, constructorii au elaborat proiectul peretelui în care acesta urma să fie încorporat. Peretele este unul de tipul tencuială uscată, pentru structura căruia s-au folosit profile metalice CW 100. Aceste elemente metalice masive, folosite atât ca ghidaje, cât şi ca montanţi, au rolul să asigure peretelui o rigiditate şi o stabilitate suficiente pentru a suporta cu uşurinţă sarcina acvariului.

În interiorul structurii metalice a fost introdusă instalaţia electrică necesară elementelor din componenţa acvariului: filtre, tuburi fluorescente etc. Peretele a fost placat, pe ambele feţe, cu gips-carton, iar la final a fost zugrăvit.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 816. Președintele Bulgariei, filo-rus, susține că Rusia nu poate fi învinsă

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, cunoscut pentru opiniile sale favorabile Rusiei, a declarat că victoria Ucrainei în actualul război contra Rusiei este "imposibilă". Șeful statului bulgar...

Elicopterul președintelui Iranului a aterizat forțat. Nu se cunoaște starea liderului iranian

Elicopterul care îl avea la bord pe președintele Iranului, Ebrahim Rayeesi, a aterizat forțat, iar echipele de salvare fac eforturi să ajungă la locul...

Ecuație rezolvată în Liga 1! CFR Cluj, vicecampioană, Universitatea Craiova termină pe locul 3

CFR Cluj e noua vicecampioană a României, în timp ce Universitatea Craiova a terminat pe ultima poziție a podiumului Ligii 1, după rezultatele înregistrate...
Ultima oră
Pe aceeași temă