14.8 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecial90% dintre utilizatorii de Internet cu vârsta de peste 60 de ani...

90% dintre utilizatorii de Internet cu vârsta de peste 60 de ani sunt bărbaţi

98% dintre ei îşi petrec mai mult de cinci ore pe săptămână verificându-şi emailul, iar  67% dintre bărbaţi caută în acest timp informaţii despre cum să-şi petreacă timpul liber.

Ştirile online sunt citite de 64% dintre bărbaţi, iar 58% preferă să facă online banking.

În schimb, reţelele de socializare şi participarea activă pe forumuri nu se numără printre activităţile preferate ale bărbaţilor de peste 60 de ani.

Doar 28% dintre ei folosesc reţelele de socializare şi 11% preferă forumurile sau blog-urile.

 Siguranţa pe Internet

 74% dintre utilizatorii mai în vârstă se simt în siguranţă când navighează pe Internet. 92% dintre ei se tem ca PC-ul să nu le fie infectat cu viruşi, 83% consideră că furtul de identitate este al doilea pericol major pe Internet, iar spam-ul reprezintă o sursă de îngrijorare pentru 57% dintre cazuri. Destul de ciudat, doar 30% din persoanele în vârstă sunt îngrijorate cu privire la contactarea străinilor şi 11% sunt speriaţi de infractorii cibernetici.

 Cumpărăturile online

 Mai mult de jumătate din utilizatorii de Internet cu vârsta de peste 60 de ani obişnuiesc să cumpere de la magazine online, cele mai achiziţionate fiind pachetele turistice (62%). Magazinele de produse alimentare sunt cel mai puţin accesate, în doar 10% din cazuri.

 Dificultăţi

Principalele probleme întâmpinate atunci când fac shopping online sunt găsirea unor site-uri de încredere de pe care pot cumpăra (64%), crearea de parole puternice şi uşor de amintit (51%) şi utilizarea platformelor de plată pentru cumpărături online (44%). Aproape jumătate dintre utilizatori folosesc aceeaşi parolă pentru toate conturile online, pentru că nu pot reţine mai multe parole.

Completarea formularelor online dă bătăi de cap pentru 33% dintre utilizatori, la fel şi găsirea informaţiilor cautate (27%).

 Nepotii îşi fac de cap pe Internet pe calculatoarele bunicilor

13% din persoanele în vârstă de peste 60 de ani recunosc că minorii utilizează calculatoarele lor de acasă. Când au fost întrebaţi dacă au habar de activităţile online ale nepoţilor lor, 42% au raspuns afirmativ, în timp ce doar 39% le cunosc parţial şi 18% nu ştiu aproape nimic despre ei.

 45% din copiii care utilizează calculatoarele bunicilor lor o fac pentru a vorbi pe chat. 53% dintre ei ştiu chiar şi cu cine discută copiii pe chat.

 Sunt rezultatele unui sondaj de utilizare a Internetului realizat de Panda Security, în cadrul campaniei de informare “Internet in Safe Hands”.

Studiul a fost efectuat în perioada noiembrie-decembrie 2010, când au fost intervievaţi 16.850 utilizatori de Internet de peste 60 de ani cu privire la activităţile lor preferate pe Web, precum şi la principalele probleme cu care se confruntă pentru a se adapta la acest nou mediu digital.

Cele mai citite

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă