17.7 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecial6.500 de şoferi care au depăşit viteza legală, depistaţi în cinci ore

6.500 de şoferi care au depăşit viteza legală, depistaţi în cinci ore

Poliţiştii de la Brigada Rutieră au depistat sâmbătă, în cadrul unei acţiuni desfăşurate la nivel naţional pentru combaterea vitezei excesive, care a durat cinci ore, peste 6.500 de şoferi care au depăşit viteza legală. Recordul a fost înregistrat de un bărbat din Bucureşti, care circula cu 208 km/h, potrivit NewsIn.

În cadrul acţiunii “Alege viaţa!”, care s-a desfăşurat sâmbătă, la nivel naţional, între orele 16.00 – 21.00, au participat peste 1.500 de poliţişti, 1013 de la rutieră şi 502 de ordine publică, potrivit unui comunicat al Poliţiei. De asemenea, au fost folosite peste 480 de radare, multe dintre acestea fiind amplasate în sistem cascadă în zonele cu risc ridicat de accidente pe fondul vitezei nelegale, precum şi pe acele tronsoane de drum pe care, datorită configuraţiei, se poate depăşi cu mult limita de viteză legal admisă.

Potrivit poliţiştilor, dacă în 2009, în aceeaşi zi din săptămână şi în acelaşi interval orar, s-au produs la nivelul întregii ţări, 13 accidente grave, în urma cărora cinci persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 11 au fost grav rănite, sâmbătă au fost înregistrate doar cinci accidente, soldate cu rănirea a cinci persoane.

Pe de altă parte, spun poliţiştii de la rutieră, deşi acţiunea de sâmbătă a fost intens mediatizată, au fost depistaţi 6.572 de conducători auto care au depăşit viteza legală de deplasare, dar şi 51 de conducători auto care s-au urcat la volan sub influenţa alcoolului. Recordul de viteză a fost înregistrat pe drumul european E85, un bucureştean fiind surprins de aparatele radar cu 208 km/h.

De asemenea, au fost reţinute 209 permise de conducere, 159 pentru depăşirea cu mai mult de 50 km pe oră a limitei maxime de viteză admise pe sectorul de drum respectiv şi 50 pentru alcool la volan. Totodată, poliţiştii rutieri au constatat 79 de infracţiuni, dintre care 72 la regimul rutier şi 6 de altă natură.

Cele mai citite

David Popovici reușește cel mai bun timp al său din 2024

Tânărul înotător român, David Popovici, continuă să impresioneze în circuitul internațional, obținând o victorie notabilă în proba de 200 de metri liber în cadrul...

Cele mai importante ingrediente din cremele pentru ten și efectele lor asupra pielii

Ești în căutarea cremei perfecte pentru ten? Cremele pentru ten sunt un element esențial în rutina zilnică de îngrijire a pielii, iar ingredientele pe...

A omorât sau nu, cu mașina, baronul Horia Teodorescu un om la Măcin-Tulcea

Baronul PSD Horia Teodorescu candidează pentru al patrulea mandat de președinte al Consiliului Județean Tulcea, dar nici până astăzi nu a clarificat evenimentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă