29.5 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecial5 mituri despre încărcarea telefoanelor, desființate

5 mituri despre încărcarea telefoanelor, desființate

Când vorbim despre încărcarea telefoanelor, există o serie de reguli de care trebuie să ții cont. Dar, de asemenea, există și o serie de reguli care nu au niciun temei și de care ar trebui să uiți. Nu spunem că aceste mituri nu ar fi avut sens cu ani în urmă, dar grație avansării tehnologiei, bateriile litiu-ion actuale sunt în curs de perfecționare. Cele folosite de companiile mari precum Samsung și Apple sunt făcute astfel încât să reziste între trei și cinci ani, potrivit Mashable.

Încărcătoarele care nu sunt originale sunt fatale pentru baterie

Unul dintre principalele mituri se referă la faptul că orice încărcător altfel decât original îți va distruge iremediabil bateria. Aici există un sâmbure de adevăr, și anume că ar fi de preferat să eviți încărcătoarele ieftine, cumpărate din locuri obscure. Un experiment făcut de cei de la Lifehacker arată că, într-adevăr, încărcătoarele originale sunt de preferat, dar și cele provenite de la retaileri de încredere, precum Belkin și KMS funcționează.

Citește continuarea textului pe Playtech.ro.

Cele mai citite

Ce fac politicienii dați în mintea copiilor, de 1 Iunie

Ilustrație: Marian Avramescu Ziua Internațională a Copilului, 1 Iunie, se încadrează, anul acesta, în perioada campaniilor electorale din România pentru alegerile locale și pentru...

Real Madrid este „Regina Europei” pentru a 15-a oară. Fanii echipei madrilene au declanșat „fiesta” la Casa de Espana din București

Real Madrid a cucerit pentru a 15-a oară trofeul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-0...

Comportamentul Rusiei ridică temeri “cu privire la o potențială agresiune față de alte națiuni”, avertizează serviciile secrete ale Bulgariei

Comportamentul Rusiei din ultimii ani, incluzând și agresiunea împotriva Ucrainei, ridică temeri "cu privire la o potențială agresiune față de alte națiuni", avertizează serviciile...
Ultima oră
Pe aceeași temă