15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSocialȘeful Poliției Locale Mangalia, agresat în timpul unei acțiuni de demolare

Șeful Poliției Locale Mangalia, agresat în timpul unei acțiuni de demolare

Clădirea, situată în apropierea digului Mangalia, nu deținea autorizație de construcție, iar administratorul societății a fost somat în mai multe rânduri să elibereze domeniul public.

În cursul procedurilor legale de ridicare a construcției ilegale, situația a degenerat, iar patronul societății l-a agresat fizic pe directorul Poliției Locale Mangalia, Mihai Angelescu, aflat în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.

„Am intervenit în jurul orei 13.15, în baza unei dispoziţii de demolare, semnată de primarul Mangaliei. Au încercat să ne oprească administratorul terasei şi angajaţii de acolo. Demolarea a vizat o anexă a localului de pe dig, care era montată fără autorizaţie pe domeniul public. Nu există contract pentru acea anexă, nu există nici un act, autorizaţie etc. Înainte să se ajungă la demolare, noi am emis somaţii, notificări, conform legii. Anul trecut, în vară, proprietarul a fost sancţionat şi i s-a pus în vedere să demoleze construcţia ilegală, ceea ce nu s-a întâmplat. Aşa că s-a procedat la demolare, cu o firmă angajată în acest sens. Am fost agresat, am primit doi pumni în gură de la administratorul localului, sens în care am scos certificat de la Medicina Legală. Depun plângere penală împotriva celui care m-a agresat”, a declarat Mihai Angelescu, şeful Poliţiei Locale Mangalia.

Având în vederea actele de violență, la fața locului au fost chemați imediat reprezentanții Jandarmeriei și Poliției Naționale, care au dispus măsurile legale, în astfel de cazuri.
În cele din urmă, construcția ilegală a fost ridicată, costurile acțiunii de demolare fiind suportate de administratorul societății.

„La nivelul municipiului Mangalia și stațiunilor din sudul litoralului, vom continua acțiunile de demolare a tuturor construcțiilor ilegale, în pofida tuturor presiunilor și amenințărilor primite la adresa angajaților municipalității. Această infracțiune de ultraj va duce, cu siguranță, la sancționarea penală pentru cel care lovește oamenii legii”, a declarat edilul Mangaliei, Radu Cristian.

Cele mai citite

Verzii se mobilizează la Bruxelles cu mesajul ”Alege curajul”

Bruxelles, 3 mai 2024 - Verzii Europeni s-au adunat astăzi pentru mitingul lor electoral sub sloganul "Alege Curajul". Candidații principali Terry Reintke și Bas...

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...

Dinamo și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League

Dinamo Bucureşti și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League. Astfel, conform tragerii la sorți de vineri, „Dulăii” se vor lupta pentru un loc...
Ultima oră
Pe aceeași temă