10.2 C
București
vineri, 24 septembrie 2021

Școala online a fost degeaba. Foarte mulți profesori nu au predat nimic

Un studiu despre viața copiilor și adolescenților din România în perioada de autoizolare oferă date dezamăgitoare despre modul în care s-a desfășurat sistemul de învățământ denumit, generic, „școala online”.

Studiul a fost realizat de „Success Academy” în perioada 25 aprilie – 4 mai 2020. Cercetarea online a cuprins răspunsurile a 505 elevi de gimnaziu și liceu, cu preponderență din mediul urban.

După centralizarea rezultatelor acestui studiu a reieșit că un procent impresionant dintre profesori nu a predat nimic online. Și asta în condițiile în care respondenții au fost preponderent din mediul urban.

„Este foarte posibil ca în mediul rural rezultatele să fie și mai grave. Deși sunt voci care susțin că s-au făcut ore online, realitatea este alta. Într-adevăr, elevilor li s-au dat teme prin Whatsapp/mesaje, dar fără să existe contact cu copiii. De aici deducem că, într-un procent foarte mare, profesorii au răspuns trecerii la studiul online doar prin trimitere de teme”, susțin autorii studiului.

Cele mai multe ore ore susținute online au fost la Matematică (la care însă doar 52 la sută dintre elevi declară că au făcut orele) și la Limba Română (la care 61 la sută dintre elevi confirmă că au lucrat online cu profesorii lor).

Foarte interesant este faptul că, în perioada stării de urgență și a școlii online, fenomenul meditațiilor s-a blocat. Astfel, peste trei sferturi dintre elevii care făceau meditații le-au întrerupt.

Mihai Diac
Experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online, dintre care, din anul 2015, la ziarul "România liberă".
Ultima oră
Pe aceeași temă