22.5 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăSocialFirmele vor fi anunțate de Ministerul Muncii despre angajații care vor ieși...

Firmele vor fi anunțate de Ministerul Muncii despre angajații care vor ieși la pensie

“Deja se întâmplă această notificare. Sistemul este pus în practică. Am văzut o foarte bună reacţie din partea angajatorilor. M-au sunat chiar şi câteva persoane care se apropie de vârsta pensionării, deci care sunt angajaţi şi cărora angajatorii le-au spus despre mesajul venit de la Casa Naţională de Pensii Publice”, a precizat, marți, la un post de televiziune, ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

Deja au fost expediate peste 2.000 de mesaje, către companii din întreaga țară, cu privire la acei angajați care au dreptul să iasă la pensie în următoarele luni.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ce este dischinezia biliară și cum se manifestă?

Ai observat că, de câteva luni, te confrunți cu episoade inexplicabile, intermitente, de durere în partea dreaptă superioară a abdomenului? Durerea este suficient de...

Exigență în ipocrizia învățământului superior românesc

Suntem din nou la coada Uniunii Europene, în ceea ce privește educația populației, după cum relevă ultimele date publicate de Eurostat, dar acest lucru,...

Israelul justifică acțiunea militară de la Rafah împotriva Hamas prin existența unor tuneluri sub frontiera egipteană

Israelul afirmă că există tuneluri sub frontiera egipteană cu Fâşia Gaza pentru a justifica ofensiva sa la Rafah împotriva Hamas, a acuzat miercuri "o...
Ultima oră
Pe aceeași temă