5.4 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăSocialEvenimentPeste 55 de miliarde de lei, adică 3 la sută din PIB,...

Peste 55 de miliarde de lei, adică 3 la sută din PIB, ar fi necesari pentru pensii

Președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că există mai multe variante privind suma necesară pentru banii de pensii dar că una dintre aceste variante este imposibil de realizat.

„Suma de 55,6 miliarde de lei este imposibilă”, a subliniat Nicolae Ciucă. O altă variantă vehiculată în spațiul public este mai mică – circa 30 de miliarde de lei. Această sumă (fie 30 de miliarde, fie 55,6 miliarde) ar fi necesară, în anul 2024, pentru punerea în aplicare a noii Legi a pensiilor.

55,6 miliarde de lei ar reprezenta 3 la sută din Produsul Intern Brut (PIB) al României. În dimineața de 9 noiembrie 2023, după o ședință a conducerii PNL, liderul PNL și al Senatului, Nicolae Ciucă, a precizat că mai întâi trebuie să se stabilească clar ce sumă, dintre cele două vehiculate, va fi necesară pentru pensii și abia apoi se va decide dacă se poate aloca suma.

O dispută pe tema banilor pentru pensii s-a iscat între ministrul Muncii și ministrul de Finanțe. Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a anunțat că nu are suficienți bani pentru pensii și i-a cerut ministrului de Finanțe să găsească el acești bani.

Înainte să apară informația că nu vor fi suficienți bani, ministrul Simona Bucura Oprescu anunțase, într-o postare pe internet, că „lucrăm la noua lege a pensiilor. Avem în atentie toate aspectele inclusiv cel semnalat de dvs”. Aspectul la care se referea ministrul Bucura Oprescu era aplicarea în integralitate a Legii 154/2021. Este vorba de indemnizații care ar trebui acordate unui număr de circa 100.000 de persoane. Beneficiarii Legii 154 ar fi descendenții unor persoane care au fost persecutate pe motive etnice, în România, între anii 1940 – 1945.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ford lansează primul său automobil electric produs în România: Puma Gen-E

Ford a dezvăluit oficial Puma Gen-E, primul model complet electric asamblat în România, în fabrica Ford Otosan din Craiova. Modelul vine cu baterii produse...

Titluri de stat Fidelis la final de an: dobânzi avantajoase și facilități pentru donatorii de sânge

Programul aduce dobânzi atractive: 7,45% pentru titlurile cu scadență la un an și 7,9% pentru cele cu scadență la trei ani. Românii pot subscrie la...

Furtuna din PNL: strategie sau compromis?

Rezultatele recente ale alegerilor și deciziile ulterioare ale PNL au generat o undă de șoc pe scena politică, ridicând semne de întrebare, privind direcția...
Ultima oră
Pe aceeași temă