14.8 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSocialEducațieElevi care învață la demisol și merg la o toaletă mizerabilă, în...

Elevi care învață la demisol și merg la o toaletă mizerabilă, în Capitală

Pentru că direcțiunea Școlii Gimnaziale 79 a dorit să organizeze mai multe clase pregătitoare, elevii care încep clasa a IV-a sunt obligați să învețe la demisolul seminarului teologic de la patriarhie și să meargă la o toaletă mizerabilă.

Urmare a unei decizii a conducerii unității de învățământ preuniversitar de stat, elevii care încep acum clasa a IV-a la Școala Gimnazială Nr. 79 din sectorul 4 al Capitalei vor susține cursurile la demisolul Seminarului Teologic Ortodox, de lângă Patriarhie.

Nu doar că vor împărți clădirea cu elevi de vârste mult mai mari și vor participa la orele de curs într-o sală ce nu este iluminată corespunzător natural, dar elevii de clasa a IV-a vor avea la dispoziție o toaletă ce nu respectă norme de igienă și siguranță.

După cum arată imaginile pe care părinți ai elevilor de gimnaziu le-au surprins în seminar și pe care le-au transmis redacției cotidianului național “România liberă”, mai multe lavoare și vase WC din toaletă sunt foarte murdare.

Se pot observa și lavoare înfundate.

Pereții prezintă semne de igrasie, iar țevile instalațiilor sanitare sunt ruginite.

Se pot observa, de asemenea, urme pe ușile din PVC și pe pereți, de la stingerea țigărilor.

Chiar și integritatea fizică a copiilor este pusă în pericol, deoarece ușile nu au clanțe, existând riscul accidentării.

Nu se poate spune că Școala Gimnazială 79 a devenit neîncăpătoare pentru colectivele de elevi fără cunoștința direcțiunii unității de învățământ sau a Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB).

Chiar datele statistice prezentate de către direcțiunea unității școlare părinților elevilor din clasele a IV-a arată că numărul copiilor înmatriculați a ajuns să fie mai mult decât dublu, în doar câțiva ani.

Motivul: conducerea unității, cu toate că era conștientă că nu are spațiu suficient, a înființat mai multe clase pregătitoare, pentru a beneficia de o finanțare crescută (finanțare per elev de la stat).

Acest lucru nu era posibil fără acordul ISMB.

Pentru ca școala să beneficieze de mai mulți bani și probabil pentru ca anumiți profesori să nu-și piardă normele, au fost sacrificați elevii aflați la final de ciclu primar.

Nepăsarea autorităților

Părinții elevilor de clasa a IV-a, evident nemulțumiți, s-au adresat atât conducerii unității școlare, cât și ISMB, Ministerului Educației și Primăriei Sectorului 4.

Nu li s-a oferit nicio soluție și niciun răspuns în afară de unul al direcțiunii școlii, care argumentează că decizia luată este legală.

“Dorim, pe această cale, să vă comunicăm faptul că nu suntem de acord cu desfășurarea de către copiii noștri a orelor de curs în anul școlar 2022-2023 în spațiile Seminarului Teologic Ortodox București, care a devenit o măsură obligatorie și contrară voinței noastre, în urma unei decizii luate de către conducerea Școlii gimnaziale nr. 79, în baza unui acord încheiat cu Seminarul Teologic Ortodox București. Solicitarea noastră adresată atât școlii, cât și autorităților și dvs. este de a asigura copiilor noștri desfășurarea orelor de curs în incinta clădirii Școlii nr. 79, acolo unde au învățat timp de 4 ani și unde ar trebui să învețe în continuare. Am dorit să vă înștiințăm despre acest aspect și sperăm să luați în considerare voința noastră în eventualele analize și demersuri pe care Ie veți întreprinde”, precizează părinții elevilor, în adresa către școală, seminar, inspectorat, minister și autoritățile publice locale.

Potrivit conducerii unității de învățământ gimnazial, hotărârea de a-i muta pe elevii din clasele a IV-a la Seminarul Teologic Ortodox a avut la bază o decizie a Consiliului de Administrație al școlii, o hotărâre a Conisliului Local Sector 4 și o aprobare a Primăriei Sectorului 4.

Într-o ședință a Guvernului, de săptămâna trecută, întrebat de către premierul Nicolae Ciucă despre situația unităților de învățământ preuniversitar cu toalete în curte, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a afirmat că nu există legătură între condițiile din școli și performanța școlară.

„Este o problemă exagerată şi este legată de foarte multe ori de calitatea educaţiei. Este o problemă importantă, trebuie rezolvată, dar trebuie să înţelegem că nu are legătură toaleta în curte cu calitatea educaţiei. Din moment ce mulţi dintre noi am făcut performanţă învăţând în astfel de şcoli, cred că este o dovadă, dar ea trebuie rezolvată şi va fi rezolvată”, afirma Cîmpeanu.

Acesta a ținut să reamintească ulterior că imobilele unităților de învățământ preuniversitar se află în administrarea primăriilor.

Cu toate că a înmatriculat mai mulți elevi decât avea capacitate clădirea unității de învățământ, conducerea Școlii Gimnaziale 79 motivează, în răspunsul adresat părinților nemulțumiți, că a respectat principiile Legii Educației Naționale 1/2011.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...
Ultima oră
Pe aceeași temă