15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialCFR anunță anularea a 99 de trenuri din cauza condițiilor meteo nefavorabile

CFR anunță anularea a 99 de trenuri din cauza condițiilor meteo nefavorabile

“Vom face actualizări periodice, în funcţie de evoluţia condiţiilor meteo şi de situaţia din teren”, precizează compania.

CFR Călători recomandă pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre condiţiile meteo şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri şi posibilele modificări survenite în circulaţia trenurilor la personalul din gări, la telefoanele 0219521 – INFO CFR (trafic intern) sau 021.319.0358, la Biroul Relaţii cu Publicul din Gara de Nord Bucureşti, dar şi pe aplicaţia Info Tren în circulaţie (http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren).

Pasagerii care au bilete sau abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor sau a călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.

Potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, şapte judele din sudul ţării se află miercuri de la ora 6:00, până miercuri seara, la ora 20:00, sub Cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol.

Judeţele avertizate de meteorologi sunt: Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea.

De asemenea, Capitala şi 12 judeţe au intrat de marţi noapte, de la ora 23:00, sub Cod galben de ninsori însemnate şi viscol, avertizarea emisă de meteorologi fiind valabilă până miercuri, la ora 23:00. Judeţele afectate de vreme rea sunt: Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Argeş, Prahova, Buzău, Bacău, Vrancea, Vaslui, Galaţi, dar şi municipiul Bucureşti.

La sfârşitul săptămânii trecute, Administraţia Naţională de Meteorologie a avertizat că un val de frig va cuprinde treptat toată ţara, începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, iar Capitala şi 27 de judeţe din Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea se vor afla sub Cod portocaliu de ger, în timp ce 13 judeţe vor fi sub Cod galben.

Valul de frig este valabil pentru perioada 25 februarie, ora 3:00 – 1 martie, ora 10:00, şi va fi în intensificare, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10 – 15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă din an, potrivit Agerpres.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Raed Arafat trimite o echipă de experți la Slănic Prahova în urma surpării de teren

Secretarul de stat Raed Arafat, şeful DSU, a precizat joi că o echipă de experţi urmează să ajungă la Slănic Prahova pentru a evalua...

Pensionarii primesc cadou de Paști de la Guvern. Vor primi banii în avans

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul...
Ultima oră
Pe aceeași temă