12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăPrimul mesaj al lui Zelenski la București: "România este un prieten care...

Primul mesaj al lui Zelenski la București: “România este un prieten care ne-a venit în ajutor în cea mai întunecată zi a noastră”. Iohannis l-a primit la Cotroceni pe covorul roșu. Zelenski i-a salutat pe soldați în românește: “Bună ziua!”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a postat pe internet un mesaj de recunoștință adresat României, imediat ce a ajuns la București.

“Am ajuns în București, România, pentru discuții cu @KlausIohannis și pentru a consolida relațiile noastre de bună vecinătate. Ucraina este recunoscătoare pentru sprijinul României, care ne întărește statul, precum și pentru solidaritatea sa constructivă, care permite națiunilor noastre să fie donatori de securitate pentru lume, în special în domeniul securității alimentare. Am construit deja și putem extinde cooperarea care susține stabilitatea pentru multe alte națiuni. Vom discuta despre continuarea cooperării în materie de securitate, dezvoltarea aviației și a altor coaliții, consolidarea apărării aeriene a Ucrainei, arhitectura de securitate a Mării Negre și relațiile noastre cu partenerii. România este un prieten care ne-a venit în ajutor în cea mai întunecată zi a noastră și al cărui sprijin se întărește cu timpul. Sunt sigur că această vizită va fi benefică pentru ambele națiuni”, precizează mesajul postat pe contul de Twitter (X) al președintelui Zelenski.

Acest mesaj a fost afișat pe internet în ziua de 10 octombrie 2023, la ora 10,30. La acel moment, președintele Ucrainei fusese primit, pe aeroportul Otopeni, de ministrul român al Afacerilor Externe, Luminița Odobescu.

Primul moment important al vizitei președintelui Ucrainei este primirea la Palatul Cotroceni, care se va desfășura la ora 13. Acolo sunt programate discuții între președinții Iohannis și Zelenski. Șeful statului român l-a primit pe președintele Ucrainei, la Cotroceni, pe covorul roșu.

După discuțiile de la Cotroceni, președintele Ucrainei va merge la Palatul Victoria, unde se va întâlni cu premierul Marcel Ciolacu.

Nu este încă limpede dacă președintele Ucrainei va susține și un discurs în Parlamentul României. Surse neoficiale afirmau că acest discurs a fost anulat, pentru a evita o scenă penibilă care ar putea fi cauzată de unii parlamentari, care și-au declarat adversitatea față de președintele Zelenski.

Vizita din ziua de 10 octombrie 2023 este prima vizită în România a președintelui Zelenski, de când a început războiul în Ucraina.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Premieră mondială! Taxa pe care trebuie să o plătești dacă vrei să vizitezi Veneția

Veneția, una dintre cele mai frumoase și vizitate destinații din lume, se confruntă de mult timp cu provocări legate de turismul de masă, iar...

Deficitul bugetar a crescut, după primul trimestru

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă