17.8 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăPoliticăKamala Harris, prima vizită în România. Programul zilei

Kamala Harris, prima vizită în România. Programul zilei

UPDATE, ora 08:10: Atacuri aerine în zone civile din Dnipro.

Serviciul de urgență ucrainean a raportat cel puțin o persoană decedată.

Vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, ajunge astăzi la Bucureşti, în prima sa vizită în România de la preluarea mandatului.

Joi, oficialul american s-a aflat în Polonia, iar vineri se va întâlni, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis. La întrevedere va participa şi premierul Nicolae Ciucă, a anunţat Guvernul.

Programul vizitei Kamalei Harris în România

Ceremonia primirii oficiale va avea loc la ora 14:00, pe platoul de ceremonii de la Cotroceni, şi va fi urmată de fotografia oficială în Holul de onoare.

Președintele Klaus Iohannis şi vicepreşedintele SUA vor avea loc convorbiri tete-a-tete şi convorbiri oficiale, la finalul cărora, la ora 15,30, vor susţine declaraţii de presă comune.

Joi, înainte de a participa la reuniunea informală a Consiliului European, care se desfăşoară la Versailles, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va discuta cu vicepreşedintele SUA, Kamala Harris, despre postura NATO pe Flancul Estic, Grupul de Luptă aliat care ar urma să fie găzduit de România şi despre soldaţii americani care au venit în ţara noastră.

Despre această vizită oficială, Administraţia Prezidenţială a spus că prezenţa la Bucureşti a vicepreşedintelui Kamala Harris reconfirmă soliditatea Parteneriatului strategic bilateral şi angajamentul ferm al Statelor Unite de a susţine securitatea României şi a aliaţilor NATO de pe Flancul Estic, reflectând, totodată, aprecierea administraţiei americane pentru abordarea responsabilă şi implicată a ţării noastre în contextul ameninţărilor actuale de securitate generate de agresiunea ilegală a Federaţiei Ruse, precum şi în gestionarea fluxurilor de refugiaţi de la graniţe şi acordarea de asistenţă umanitară, scrie Agerpres.

Citește și:

Kamala Harris condamnă „atrocitățile” armatei ruse din Ucraina, dar nu le vede ca fiind crime de război

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!


Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Ciolacu transmite că soarta colaborării dintre PSD și PNL se discută pe 10 iunie

Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat, marţi, că pe data de 10 iunie, ziua de după alegerile locale şi europarlamentare, va avea loc...

Ajutorul pentru Ucraina produce divergențe între România și SUA. Președintele Iohannis ar ceda un sistem Patriot dar vrea ceva “în schimb”

Președintele României, șeful Senatului, șeful Guvernului și ministrul Apărării au opinii divergente cu privire la cererea formulată de Statele Unite ca România să cedeze...

Proliferarea în mediul online a imaginilor cu abuzuri sexual asupra copiilor, creștere alarmantă

Proliferarea în mediul online a imaginilor ce înfățișează abuz sexual asupra copiilor sau cele care prezintă conținut dăunător s-a accentuat în primul trimestru al...
Ultima oră
Pe aceeași temă