Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Exit Poll Rezultate Europarlamentare:
PSD 25,8%, PNL 25,8%, USR Plus 23,9%, Pro România 5,7, UDMR 5,5%, PMP 5,2%

Colectionarul de averi

Averea familiei lui Adrian Nastase a sporit de la an la an gratie rudelor marinimoase ale sotiei sale. Dana Nastase a primit intre 1999 si 2005 nu mai putin de trei mosteniri fabuloase. Potrivit primei sale declaratii de avere, din mai ...

Share

Roxana Ristache 0 comentarii

13.01.2006 - 00:00
Averea familiei lui Adrian Nastase a sporit de la an la an gratie rudelor marinimoase ale sotiei sale. Dana Nastase a primit intre 1999 si 2005 nu mai putin de trei mosteniri fabuloase.

Potrivit primei sale declaratii de avere, din mai 2004, Nastase avea la vremea respectiva 4,8 hectare terenuri agricole (dobandite intre 1991-2003), 2,75 hectare de padure (dobandite in 2001), 700 de metri patrati teren intravilan (dobandit in 2000) si un apartament de 378,89 metri patrati construit in 2004. La acestea se adauga o masina Mitsubishi, cumparata in rate, si conturi de 359,5 milioane de lei si 174.000 de dolari. Premierul de atunci avea si 27.000 de euro creante si obligatii in valoare de 11.200 de euro. Conform anexei, sotia sa, Dana Nastase, a mostenit in 1999, ca urmare a decesului tatalui sau, Angelo Miculescu, o casa de vacanta de 540 de metri patrati, un teren agricol de 3.600 de metri patrati si unul intravilan de 2.500 metri patrati, toate la Cornu. Sotia fostului premier mai avea in banca un cont de 39.294 euro, dar si creante de 330.000 de dolari. Sfarsitul lui 2004 l-a gasit pe Nastase mai sarac, dar fara datorii. Conturile si depozitele ii scad cu 16,7 milioane de lei, adica are, potrivit declaratiei din decembrie 2004, doar 342,8 milioane lei. Cel mai mult pierde la conturile in valuta, unde mai ramane cu 206,5 dolari din cei 174.000.

2005, crestere spectaculoasa a averii

In mai 2005, averea sotilor Nastase cunoaste un salt spectaculos. Conform declaratiei de avere, liderul PSD avea, impreuna cu sotia, 1,77 hectare teren agricol la Cornu (cumparat intre 1991-2001), 2,62 hectare teren agricol la Balotesti, cumparate in 1996 (potrivit presei, de la Roxana Bichel, apropiata a familiei Nastase), 2,55 hectare padure la Corbeanca, achizitionate in 1999 de la aceeasi Roxana Bichel, si 700 metri patrati teren intravilan in Bucuresti. Trebuie mentionat ca terenul forestier de la Corbeanca nu apare in declaratiile anterioare, desi fusese cumparat in 1999, iar cele 2,75 de hectare de padure trecute in declaratiile anterioare ca fiind cumparate in 2001 nu mai apar nicaieri in declaratia din mai 2005, nici macar la rubrica bunuri instrainate in ultimul an. Conturile si depozitele bancare ale lui Nastase, in numar de zece, se ridica la 294,8 milioane lei, 213.283 dolari si 472,88 euro. Potrivit noilor prevederi legale, liderul PSD isi trece si valoarea obiectelor de arta, bijuteriilor, timbrelor detinute. Acestea insumeaza 38.598 dolari, 4.320 euro si 78.057 lei (sic!). In ultimul an, Nastase a castigat 555 de milioane de lei ca premier, 567 milioane lei ca profesor universitar si 3.600 de euro din diurnele guvernamentale. In timp ce consoarta sa a primit un salariu de 462 de milioane, alte trei miliarde din chirii si 2,2 miliarde din vinderea oualor de la Cornu.
In declaratia din mai 2005 Nastase precizeaza ca sotia sa a primit o noua mostenire de la un "ascendent decedat in 2003". Le-au trebuit doi ani de zile sa intre in posesia generoasei donatii. Astfel, Dana Nastase primeste de la aceasta ruda 66.666 de dolari, bijuterii si obiecte de arta in valoare de 49.400 de euro, adica o mostenire de aproximativ trei miliarde de lei. Ea vinde cei 20 de metri patrati de apartament care ii reveneau prin cota indiviza de la tatal sau propriei sale surori, Rodica Odobescu, cu suma de 25.000 de euro, si scapa si de createle de 330.000 de dolari. Ea incaseaza si 49.000 de dolari ca avans pentru doua contracte de "vanzare-cumparare".

Intervine matusa Tamara

In interval de sapte luni, presedintele Camerei Deputatilor isi vinde Mitsubishi-ul pe 16.000 de euro firmei de leasing a lui Ion Tiriac si isi cumpara in leasing o alta masina de la aceeasi firma, pentru care are de platit 30.472 de euro. Conturile si depozitele din banci scad ca numar la opt, iar valoarea lor totala este de 371,6 milioane lei si 8.740 de dolari, potrivit ultimei declaratii de avere din decembrie 2005. Ca presedinte al Camerei, Nastase a incasat 380 de milioane lei pentru salariu si 6.400 de euro diurna pentru deplasarile externe. Avand mai mult timp liber, a predat si mai mult, asa ca a primit ca profesor universitar la cele trei facultati si Fundatia "Nicolae Titulescu" 850 de milioane de lei. Ouale de la Cornu nu i-au adus decat 1,4 miliarde de lei. Dar jumatatea lui Nastase a primit si o a treia mostenire, de la matusa Tamara Cernasov. Astfel, conturile familiei sunt umflate cu 2,8 miliarde lei, 60.000 de euro si 602,735 dolari. Dar batrana de 97 de ani i-a lasat Danei Nastase si bijuterii si obiecte de arta in valoare de 125.000 de euro, precum si un teren de 2.500 de metri patrati in Voluntari, cumparat cu 2,5 milioane de lei in 1999 de la un "taximetrist" si evaluat pe piata la 250.000 de dolari. Mai mult, sotia liderului PSD a primit si trei apartamente, pe care le-a vandut "cu privilegiu" lui Lucian Russu, patronul de la Biomedica. Din mostenire, Dana Nastase i-a facut un dar de 241.830 de euro fiului ei, Andrei.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...