21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSocialTiti Aur vrea un plan concret din partea autorităților pentru limitarea accidentelor...

Titi Aur vrea un plan concret din partea autorităților pentru limitarea accidentelor rutiere

Fostul pilot de raliuri Titi Aur trage un semnal de alarmă asupra numărului accidentelor rutiere din ţara noastră şi cere autorităţilor măsuri pentru limitarea acestora, potrivit agerpres.ro.

„În România, mor 4 – 5 persoane, iar, conform noilor criterii medicale, avem 10 răniţi grav şi 70 – 80 răniţi uşor în accidente rutiere, în fiecare zi! În ultimii ani, am fost solicitat în mai multe rânduri sau am provocat discuţii cu autorităţile pentru a veni cu propuneri/soluţii pe acest subiect, am prezentat mai multe proiecte, dar, din păcate, nu s-a făcut nimic. (…) Există soluţii, doar că autorităţile sunt inexistente din acest punct de vedere”, se arată într-un comunicat transmis luni de Academia „Titi Aur”.

Potrivit sursei citate, România pierde anual, de la bugetul statului, ca urmare a accidentelor rutiere, 3,3 miliarde euro costuri sociale (conform Road Safety Country Overview, emis de European Road Safety Observatory, structură din cadrul Comisiei Europene) şi încă 1,5 miliarde euro prin sistemul de asigurări.

„Domnule prim-ministru şi domnule ministru al Transporturilor şi Infrastructurii, dacă nu iniţiaţi urgent un astfel de plan va mai curge mult sânge pe şoselele din România şi eu mă simt obligat să vă atrag atenţia că există soluţii pentru reducerea reală a accidentelor rutiere, dar este necesară voinţă politică”, a subliniat Titi Aur.

Conform acestuia, începând cu 2021, în România s-au schimbat criteriile medicale prin care se încadrează rănitul rezultat în urma unui accident rutier în rănit grav sau rănit uşor şi, în acest context, în ultimii ani, de la cel mai înalt nivel al statului a început să se propage mesajul „au scăzut accidentele grave cu 40%”.

„Da, au scăzut… doar că ‘din pix’! Pentru că, în perioada 2004 – 2019, am avut, în medie, aproximativ 8.000 de accidente grave pe an. În 2020, numărul acestora a scăzut natural, pentru că am circulat mai puţin (pandemia COVID). În 2021, conform noilor criterii de raportare, numărul de accidente grave a scăzut brusc, la aproximativ 4.000 pe an”, se explică în comunicatul citat.

Titi Aur a menţionat că o analiză „corectă” şi „realistă” ar trebui să se facă raportând numărul de morţi, răniţi grav, respectiv răniţi uşor, la numărul de kilometri parcurşi.

„Conform acestui criteriu, situaţia europeană este următoarea: ţările nordice au 22 – 25 morţi la 10 miliarde kilometri parcurşi, media europeană este de 70 morţi, penultima ţară, Bulgaria, are 180 morţi, iar România are peste 300 morţi la 10 miliarde kilometri parcurşi. În acelaşi timp, în Statele Unite ale Americii, sunt 30 – 35 morţi la 10 miliarde kilometri parcurşi, valoare comparabilă cu ţările nordice şi mult sub media europeană”, se explică în comunicat.

În opinia lui Titi Aur, autorităţile române preferă „să se ascundă” după criterii care, deşi sunt corecte din punct de vedere statistic, oferă o imagine „falsă” a realităţii din trafic.

Simone Tempestini s-a impus în Raliul Clujului și a câștigat al optulea titlu de campion național

Pilotul de origine italiană Simone Tempestini a câştigat etapa a 7-a a Campionatului Naţional de Raluri, desfășurată la Cluj, și astfel şi-a asigurat matematic al optulea titlu de campion naţional la raliuri, egalându-l pe Titi Aur.

La volanul unui Porsche 997 RGT, cu Sergiu Itu copilot, Tempestini a fost cel mai rapid în 8 dintre cele 10 probe speciale desfăşurate pe asfaltul din judeţul Cluj. La finalul cursei, pilotul în vârstă de 29 de ani a fost cronometrat în 54 min 56 sec 8/10, fiind mai rapid cu 46,9 secunde decât echipajul de pe locul secund, Andrei Gîrtofan/Doru Vrajă (Skoda Fabia Rally2), rival în lupta pentru titlu. Pe locul 2 până pe a noua probă specială, omul care deţine recordul de prezenţe la Cluj, cu 35 de starturi, Bogdan Marişca, a abandonat cu 25 de kilometri înainte de final după o ieşire în decor.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă