15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăDăncilă: Nu vom renunţa la OUG 7/2019

Dăncilă: Nu vom renunţa la OUG 7/2019

“Sper ca cei care au nemulţumiri, care au au ieşit în spaţiul public şi au exprimat aceste nemulţumiri, să vină la această întâlnire la Palatul Victoria, să vedem care sunt problemele pe care nu le agreează, cum justifică, şi pe urmă vom lua o decizie referitor la aceste aspecte. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că nu vom renunţa la ordonanţă. Am văzut ieşiri în spaţiul public care au solicitat să renunţăm la această ordonanţă în totalitate. Am spus întotdeauna că dăm dovadă de flexibilitate, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunţăm şi la lucrurile bune, din dorinţa unora de a face acest lucru. Poate unele lucruri nemulţumesc. Argumentate – ele pot fi schimbate. Şi cred că dialogul este foarte important”, a arătat premierul, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD, desfăşurată la Palatul Parlamentului.

Dăncilă a menţionat că intenţiona să aibă întâlnirea cu reprezentanţii magistraţilor chiar de vineri, dar că a fost plecată din ţară.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a invitat pentru luni, la ora 15,30, la Palatul Victoria, câte un reprezentant al asociaţiilor de magistraţi, precum şi reprezentanţi ai CSM, pentru discuţii pe marginea legislaţiei în domeniul justiţiei.

Cele mai citite

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...

VIDEO. Ana Porgras, OUT de la Survivor. Vedeta a primit mii de euro de la PRO TV

Ana Porgras a fost nevoită să părăsească competiția „Survivor All Stars” în ediția difuzată pe 2 mai la PRO TV, după ce a suferit...
Ultima oră
Pe aceeași temă