-3.1 C
București
joi, 15 ianuarie 2026
AcasăPoliticăCiucă: Nu s-a discutat majorarea pensiilor militare

Ciucă: Nu s-a discutat majorarea pensiilor militare

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că nu s-a discutat despre o posibilă majorare a salariilor sau pensiilor militarilor, menţionând că măsurile luate până acum reprezintă tot ceea ce se poate permite în acest moment.

Întrebat în legătură cu afirmaţiile ministrului Apărării potrivit cărora ar dori majorarea pensiilor militarilor şi a soldelor, Ciucă a spus că acest lucru nu s-a discutat.

„Am văzut doar ştirea, nu am discutat acest subiect. Este analiza la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, ceea ce noi am făcut prin măsura de a acorda acea pătrime din ceea ce se cuvenea prin salariu este tot ce am putut să ne permitem în acest moment”, a afirmat premierul.

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a semnat marţi un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se propune actualizarea şi îmbunătăţirea unor serii de prevederi din domeniul salarizării şi asigurării altor drepturi financiare ale personalului din Ministerul Apărării Naţionale şi din celelalte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, amintește Agerpres.

De asemenea, ministrul a cerut, la o conferinţă de presă a PSD, sprijin pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale militarilor, rezerviştilor, veteranilor şi familiilor lor.

„Mi se pare că astăzi, poate că din greşeli politice anterioare, nu am ajuns să înţelegem adevărata realitate privind salariile şi nivelul de trai al militarilor. De aceea, în aceste zile am lansat în dezbaterea internă, în dezbaterea guvernamentală, câteva proiecte de legi în care sper şi sunt sigur că o să mă sprijiniţi. Este vorba de o ordonanţă de urgenţă referitoare la salarizarea personalului din sistemul naţional de apărare. Sunt sigur că, fără a cere prietenului nostru Adrian (Câciu, ministrul Finanţelor – n.r.) bani în plus, din bugetul nostru putem realiza acest lucru. Am nevoie doar de hotărârea şi de solidaritatea noastră cu Armata. Este vorba despre stabilirea unui cuantum brut al salariilor şi al soldelor de bază, de posibilitatea actualizării de la data de 1 iulie 2022 a cuantumului soldei de grad, compensarea unor ore lucrate în serviciul de luptă, pe care nu ai cum să dai ore libere şi atunci să le compensăm în bani”, a explicat Dîncu.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!



Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Franța și Germania vor trimite trupe în Groenlanda. Ce misiuni vor executa

Armata franceză va trimite soldați în Groenlanda. „Primii operatori au sosit deja la fața locului”, a declarat o sursă militară pentru Le Figaro. Și...

Ciprian Ciucu: Suntem schizoizi. Jumătate din ceea ce vine la sectoare ca impozite să ajungă și la PMB

Primarul General vrea să schimbe legea Capitalei pentru a echilibra responsabilitățile cu veniturile. PMB-ul decide taxele, dar banii rămân la sectoare.Ciprian Ciucu a explicat...

Mihai Fifor, deputat PSD, susține că statul „își batjocorește constant” veteranii. Ce facilități au fost tăiate

Deputatul PSD Mihai Fifor a susținut, miercuri, că statul 'își batjocorește constant' veteranii, în condițiile în care Guvernul a scos din lege scutirea acestora...
Ultima oră
Pe aceeași temă