Avem vaccinul anti-pandemie. Nu inventăm și antidotul pentru hoție?

Eugen Cișmașu 13.02.2021 - 09:23
Eugen Cișmașu

România europeană e o ţară bolnavă de furt, vandalizată de propriii săi cetăţeni, de la cei mici la marii politicieni.

Share

Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns tâlhăriile cu guler alb care se întâmplă prin zona de influență politico – administrativă, în România continuă să se fure la greu, orice și oricât, de pe șantierele patriei, și ne referim aici, firește, la cele finanțate din bani publici. Pagubele au fost în ultimul an de milioane de euro, jaf de materiale plus servicii ineficiente.

România europeană e o ţară bolnavă de furt, vandalizată de propriii săi cetăţeni, de la cei mici la marii politicieni. Ştim prea bine că asta e starea de fapt cu care suntem obişnuiţi, nu ne miră şi nu mai scandalizează pe nimeni cu adevărat. Acolo unde rămâne ceva neprăduit este anormalul care ne frapează; când ceva funcţionează pentru puţin timp banal de eficient, forţele nevăzute ale acestui pământ se ridică la lupta cea mare a devalizării.

Suntem o naţiune blestemată să se saboteze singură şi să-şi fure sieşi căciula, atunci când nu stă cu ea în mână. Vrem drumuri, autostrăzi, utilităţi publice ca în lumea civilizată şi plătim greu pentru ele din banul comun preţul umflat prin licitaţii trucate şi devize demne de lucrări în Alaska. Iar când le avem uităm că sunt ale noastre şi le furăm noi nouă înşine, le spargem şi distrugem cu frenezie. Asta în timp ce tunăm şi fulgerăm împotriva hoţiei, care are întotdeauna chipul altora, noi fiind cinstiţi, gospodari şi cu grija lucrului bine făcut. Nu ne dă însă pace alter egoul nostru întunecat, cel ce ne face să dărâmăm azi ce am construit ieri, ca un etern Manole cu apucături de şantierist antedecembrist.

În România, dacă o scândură atârnă ruptă de vânt dintr-un gard, poţi să fii sigur că în scurt timp cineva va remedia situaţia prin smulgerea ei, că nu se ştie când trebuie la casa omului, nu cea a proprietarului. Coşurile de gunoi sunt scoase şi sparte, şi aşa puţină lume se oboseşte să le folosească după utilitatea lor. Ghenele pe model european construite din obligaţie de primării sunt deja o amintire a unei tentative timide şi de complezenţă. Lacătele dispar, containerele cu gunoaie sunt răsturnate de numeroşii asistaţi specializaţi, nimeni nu sortează ceea ce aruncă; oricum ar fi inutil, vin alţii imediat şi refac amalgamul obişnuit.

Pentru a reuşi cât de cât ordine, ţara ar trebui împărţită în două, jumătate paznici, jumătate hoţi. Care să facă, desigur, cu schimbul, să se ajungă, aşa cum se spunea pe vremuri, la toată lumea. Obişnuim să reclamăm schimbarea în bine doar de la clasa politică şi autorităţi, de parcă s-ar mai face minuni peste noapte cu procedee ţinând de ţepe şi comisari alimăneşti. Ar fi bine să ieşim din lingoarea nostalgiilor autoritariste şi să începem renaşterea prin a nu mai arunca chiştocul pe stradă, hârtiile pe jos şi scuipatul pe munca altora. Iar boala milenară a furăciunii, dacă tot e incurabilă, măcar să o stilizăm pe ţinte mai înalte decât şuruburile gardurilor de pe autostrăzi.
Ce ziceţi, începem de mâine, să nu plecăm azi cu sacoşa goală?