24.9 C
București
vineri, 26 iunie 2026
AcasăOp & EdOpiniiS-ar mai tăia din cadourile pentru mafia universitară, dar rămâne dictatura în...

S-ar mai tăia din cadourile pentru mafia universitară, dar rămâne dictatura în școli

Marele sprijin pentru rectori – mai bine spus: pentru mafia universitară – a zburat, într-o măsură semnificativă, din Ministerul Educației, odată cu îndepărtarea lui Sorin Cîmpeanu.

Acesta s-a întors în brațele “famigliilor” din marile universități de stat al căror apărător devodat rămâne, din postura de președinte al Consiliului Național al Rectorilor (instituție în care furtul intelectual nu este considerat infracțiune, ci, din contră, o calitate).

Acum, se pare că rectorii puternic ancorați politic nu vor mai putea să vină la minister pentru a redacta cu propriile mâini legea învățământului superior.

Într-o dezbatere recentă în cadrul coaliției de guvernare s-ar fi discutat despre proiectele noilor legi ale educației.

Din informațiile apărute pe surse în spațiul public, pentru prima dată de la publicarea acestor proiecte s-ar considera eliminarea unor prevederi extrem de controversate, cel mai bun exemplu în acest sens fiind articolele ce acordă universităților să decidă câte mandate de rector poate avea o persoană (liber la rectori pe viață, cu alte cuvinte).

Ministrul Ligia Deca ar putea fi dispusă, după cum rezultă din aceleași informații apărute pe surse, să mai taie din beneficiile familiilor politice din universități.

Nu se văd semne că s-ar renunța și la dictatura pregătită în sistemul de învățământ preuniversitar prin noua lege.

Nu s-a discutat despre eliminarea articolelor ce introduc o nouă instituție sub Ministerul Educației al cărei principal scop este să controleze directorii unităților de învățământ preuniversitar cu posibilitatea de a-i demite pe cei care refuză să fie obedienți politic.

De ce nu ar fi Deca interesată să stopeze politizarea accentuată pregătită pentru școli?

Simplu: deoarece ea a fost adusă în Ministerul Educației de un personaj ce a fost inspector școlar într-o perioadă în care transferurile de elevi și alte manevre mai mult sau mai puțin legale se realizau doar după ce se trecea cu pliculețul cu atenții pe la inspectorat.

O afacere chiar mai profitabilă decât meditațiile.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Precomenzile pentru GTA VI au început: cât costă jocul

Precomenzile pentru mult-așteptatul joc Grand Theft Auto VI au fost deschise, iar interesul este uriaș.Prețuri GTA VIPrețul pentru cel mai așteptat joc din toate...

Top 5 aparate de aer condiționat cu cel mai bun raport preț-calitate

Când vine vorba de aparate de aer condiționat, piața e plină de opțiuni, de la modele de buget, care fac strict treaba de bază,...

Nicuşor Dan aşteaptă de la partide condiţiile pentru susţinerea unui guvern minoritar

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat miercuri seară, la Cluj-Napoca, că aşteaptă ca partidele politice să stabilească în ce condiţii vor susţine un guvern minoritar...
Ultima oră
Pe aceeași temă