30.3 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăLifestyleViorel Moldovan: “Se poate să avem character şi să întoarcem un rezultat”

Viorel Moldovan: “Se poate să avem character şi să întoarcem un rezultat”

Viorel Moldovan, antrenorul naţionalei de tineret, a declarat că aceasta este  echipa de caracter de care are nevoie şi pe care şi-o doreşte. Moldovan a debutat cu dreptul pe banca tehnică a tricolorilor mici, după 4-3 cu Muntenegru.

"Se poate să avem caracter, forţă mentală şi să întoarcem un rezultat care pentru unii părea imposibil. Am crezut în ei după un început de meci slab. În prima repriză am lăsat iniţiativa celor din Muntenegru. După pauză am avut o altă atitudine pentru întoarcerea acestui rezultat. Asta este echipa de caracter de care am nevoie, pe care mi-o doresc. La pauză le-am spus că vom reuşi să egalăm şi chiar să câştigăm. Nu ştiu de când nu s-a văzut o asmenea întoarcere de scor la nivel internaţional. Am suferit, dar până la urmă am fost recompensaţi", a spus Moldovan.

Întrebat despre şansele de calificare în play-off-ul Euro-2015, Moldovan a răspuns: "Eu cred în miracole produse de noi. Nu cred că cineva din cer ne va califica la baraj sau la Campionatul European. Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă în traistă".

Viorel Moldovan l-a lăudat pe atacantul George Puşcaş, despre care a afirmat că va fi atacantul pe care naţionala de seniori îl aşteaptă de mult timp. "Puşcaş sper să ajungă cât mai repede la prima echipă a lui Inter Milano. El creşte de la meci la meci, e foarte tânăr şi are tot viitorul în faţă. Îi prevăd un viitor frumos şi cred că va fi numărul 9 de care echipa naţională are nevoie. Se bate cu fundaşii adverşi, iar România va avea parte de un număr 9 cum nu a avut de mult timp", a precizat Moldovan, potrivit Mediafax.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, ieri, după ce naţionala de tineret a învins reprezentativa Muntenegrului, scor 4-3, că foarte puţini mai credeau la pauză că "tricolorii" pot întoarce rezultatul de 1-3.

"Emoţiile au fost foarte mari, iar la pauză foarte puţini mai credeau că România poate întoarce rezultatul. Nu este caracteristic echipelor româneşti sau românilor să întoarcă rezultate. Acest lucru scoate în evidenţă un spirit de luptător, ceea ce ne dă încredere pentru viitorul fotbalului românesc", a spus Burleanu.

Preşedintele FRF a afirmat că naţionala de seniori a României are un avantaj în faţa Greciei, deoarece şi-a păstrat selecţionerul. "Sunt foarte încrezător că vom învinge Grecia. Fotbalul românesc are nevoie de această victorie pentru a fi în postura de pretendentă la primul loc. Un  avantaj este că avem un grup unit, am păstrat selecţionerul care cunoaşte foarte bine Ungaria şi Grecia. Se poate spune că avem un avantaj că meciul de la Pireu se va juca fără spectatori", a precizat Burleanu.

Întrebat despre oferta primită de selecţionerul Victor Piţurcă de la echipa Al Itthad, Burleanu a spus: "Piţurcă mi-a spus că nu are de gând să plece".

Cele mai citite

Contracte plătite din BANI PUBLICI de primăria PSD-istului Sorin Cîrjan către un membru fidel de partid

Un nou scandal zguduie administrația locală din Râmnicu Sărat, dezvăluind legături strânse între primarul PSD Sorin Cîrjan și unul dintre oamenii săi de...

Zelenski participă în Singapore la conferinţa Shangri-La Dialogue. Ce va discuta cu Lloyd Austin

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns sâmbătă în Singapore pentru conferinţa Shangri-La Dialogue, unde se va întâlni cu secretarul american al apărării Lloyd Austin,...

VIDEO. Cristiano Ronaldo, în lacrimi! Al-Nassr a pierdut finala Cupei Regelui

Imagini rare cu unul dintre cei mai buni fotbaliști din lume. Cristiano Ronaldo s-a întins pe jos și a plâns în hohote, după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă