14.3 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăLifestylePreliminarii Liga Campionilor: Steaua a învins Stromsgodset, scor 1-0, în deplasare

Preliminarii Liga Campionilor: Steaua a învins Stromsgodset, scor 1-0, în deplasare

Steaua a câștigat prima manșă a întâlnirii cu Stromsgodset, din turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor. Elevii lui Gâlcă s-au impus la Drammen cu scorul de 1-0, prin reușita lui Iancu, din minutul 48.

Steaua a dominat partida, cu toate că și norvegienii au fost la un pas de a înscrie. Dacă în apărare îngerul păzitor al Stelei a fost Arlauskis, în atac Iancu și-a spălat păcatele din debutul partidei prin golul său superb. Iancu l-a lobat de la 16 metri de poartă pe Larson, trimițând balonul la colțul lung. Steaua a avut mai multe ocazii de gol, atât Chipciu, cât și Vâlceanu scăpând singuri cu portarul, însă niciunul dintre ei nu l-a învins pe norvegian.

Stromsgodset a jucat foarte ofensiv în debutul partidei, ratând mai multe ocazii. Singurele cartonașe galbene le-au văzut Chipciu și Râpă.

Partida s-a disputat pe stadionul din Drammen, cu o capacitate de circa 8000 locuri. Campioana Norvegiei va face deplasarea la București, săptămâna viitoare, pe 23 iulie, la ora 20.30.

Steaua l-a folosit pe final de meci pe juniorul Robert Vâlceanu, care a scăpat pe contraatac în prelungiri și a fost la un pas să înscrie. Stromsgodset l-a trimis pe teren pe tânărul minune al fotbalului norvegian, Odegaard, și el protagonist al unei ocazii importante de gol.

La meciul de la Drammen au participat circa 300 de suporteri steliști și câteva mii de norvegieni.

Cele mai citite

Candidatul independent la Casa Albă Robert Kennedy Jr. se plânge că a fost exclus din dezbaterea televizată Biden-Trump

Candidatul independent la Casa Albă Robert Kennedy Jr. s-a plâns organismului responsabil de buna desfăşurare a campaniei electorale că a fost exclus din dezbaterea...

Ialomița: Un bărbat de 44 de ani a murit când încerca să facă o bombă artizanală

Un bărbat de 44 de ani din judeţul Ialomiţa a murit încercând să facă o bombă artizanală în locuinţă. Materialele folosite au explodat. În...

Israelul justifică acțiunea militară de la Rafah împotriva Hamas prin existența unor tuneluri sub frontiera egipteană

Israelul afirmă că există tuneluri sub frontiera egipteană cu Fâşia Gaza pentru a justifica ofensiva sa la Rafah împotriva Hamas, a acuzat miercuri "o...
Ultima oră
Pe aceeași temă