31.4 C
București
sâmbătă, 22 iunie 2024
AcasăLifestyleMircea Sandu: Meciul cu Argentina a fost cel mai frumos de la...

Mircea Sandu: Meciul cu Argentina a fost cel mai frumos de la mondialul din 94’

Turneul final al Cupei Mondiale 1994, organizat în SUA, rămâne în istoria fotbalului românec drept momentul de glorie al primei reprezentative. Performanța naționalei lui Hagi și Popescu nu a mai fost egalată de nicio generație, iar eliminarea Argentinei, mereu o favorită la câștigarea Cupei Mondiale, rămâne trofeu care ar trebui să inspire generațiile următoare. Însă întrebarea care frământă fotbalul românesc este cineva va mai duce România la Mondiale.

„Anii de glorie au fost 90', 94', 98', când România s-a calificat la trei turnee mondiale consecutive. A fost și multă neșansă la mijloc. În primul rând, în 1994, am fost la un pas de o semifinală cu Brazilia. Noi aveam deja un ascendent în întâlnirile cu echipele sud-americane, așa că se putea întâmpla orice dacă ajungeam în semifinală. Oricum meciul cu Argentina a fost cel mai frumos din tot turneul”, declară Mircea Sandu, președintele de onoare al FRF și fostul șef de la Casa Fotbalului, pentru România liberă. Tricolorii erau eliminați atunci de Suedia, la loviturile de departajare.

La turneul din 1998, organizat în Franța, naționala lui Hagi s-a împotmolit în optimi, învinsă de Croația cu 1-0. „Întâlnirea România – Croația a fost una foarte echilibrată. Diferența atunci a făcut-o un penalti acordat prea ușor de centralul partidei”, mai spune Mircea Sandu. Atunci croații uimeau lumea, la fel cum tricolorii au făcut-o în 1994. Naționala lui Davor Suker termina pe locul 3, deși se afla la debut, după ce în urmă cu câțiva ani se desprindea din Iugoslavia.

Însă meciurile, care au adus atunci mâhnirea milioanelor de suporteri români, rămân o amintire care ar putea inspira viitorii tricolori, având în vedere că în 2018 se vor împlini 20 de ani fără Mondial pentru România.

Întrebat dacă sistemul închis de dinainte de 89' a favorizat fotbalul, Sandu declară că pe atunci exista o politică de stat. „Așa a luat ființă generația 84', triumful Nadiei Comăneci, participarea naționalei de fotbal la Mondialul din 1970. Era o politică de stat sportul, ceea ce acum lipsește. Aici ar trebui implicare majoră din partea Guvernului, a Comitetului Olimpic. Vorbesc de toate sporturile, nu doar de fotbal.”

Mircea Sandu spune că la toate nivelurile de juniori există 4-5 jucători foarte talentați. „De asemeni la nivel de antrenori are cine să ducă România la un nou Mondial. Sunt două grupuri: Olăroiu, Munteanu, Petrescu, Lucescu, pe de o parte și apoi mai sunt Reghecampf, Gâlcă.”

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă